INCREDIBIL Republica Moldova exportă în Rusia de zece ori mai multe medicamente decât importă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Produsele farmaceutice au ajuns la o cotă de 8,8% din totalul mărfurilor moldoveneşti livrate în Federaţia Rusă, depăşind până şi băuturile alcoolice.

Leacurile au ajuns unul dintre principalele produse exportate de ţara noastră în Federaţia Rusă, arată Balanţa de Plăţi pentru nouă luni ale anului 2011, publicată de BNM. Astfel în nouă luni ale anului 2011 în această ţară s-au exportat medicamente în valoare de 37,8 milioane de dolari, în creştere cu circa 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. În acelaşi timp Republica Moldova a importat din Federaţia Rusă leacuri în valoare de 3,87 milioane de dolari, adică de 10 ori mai puţin decât a exportat.

În Republica Moldova, medicamentele mai ieftine sunt doar pe hârtie

Cât nu este de straniu dar datele statititice arată că aceste exporturi nu putea fi asigurate de producţia internă, care în anul 2010 a constituit 341,6 milioane de lei, s-au circa 28 milioane de dolari.

Conform datelor statistice, în primele nouă luni ale anului 2011 exporturile de produse medicinale şi farmaceutice din Republica Moldova au constituit circa 61 milioane de dolari.

Exportăm mai multe cabluri decât vinuri

Un studiu realizat de Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică, arată că circa 80% din exporturile de medicamente din ţara noastră sunt de fapt re-exporturi.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite