Cine sunt acţionarii de la Moldova-Agroindbank afectaţi de atacurile de tip raider

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Vlad Filat a declarat că în cazul băncii Moldova-Agroindbank, unde a fost atacat un număr de 27,5% dintre acţiuni, au avut de suferit patru acţionari din Slovenia şi doi din Olanda.

Cine sunt acţionarii majoritari şi cei minoritari la Moldova-Agroindbank nu se cunoaşte cu exactitate.
Potrivit raportului anual al Moldova-Agroindbank la finele anului 2010, un pachet de 31,65% era deţinut de Societatea civilă a acţionarilor Grupului şi afiliaţii, care include 35 de persoane, dintre care 19 membri ai managementului, iar restul sunt 16 persoane afiliate.

Câte 4,99% deţin Factor Banka D.D. din slovenia şi Activa Holdings B.V. din Olanda, 4,72% aparţin fondului Proteza Adriatic Fund B.V., 4,69% revin Milenei Logar din Slovenia şi 4,32% firmei slovene Druga d.o.o. Un pachet de 6,2% sunt acţiuni de tezaur, iar restul de 38,44% sunt împărţite între 2.810 persoane fizice şi 386 de persoane jurdice.

Cazul privind preluarea pachetului de 27,5% de acţiuni urmează să fie examinat la 14 septembrie 2011 de Curtea Supremă de Justiţie, a anunţat în cadrul unui briefing premierul Vlad Filat.

Mai precizăm că într-un top realizat de Adevărul constatam că Natalia Vrabie, preşedintele Moldova-Agroindbank, împreună cu soţul Trofim şi feciorii Maxim şi Iulian, deţine un pachet de 6,53% din acţiunile băncii. Valoarea acestui pachet era estimată la circa 80 milioane de lei sau 7 milioane de dolari.
Natalia Vrabie conduce de 15 ani Moldova-Agroindbank, cea mai mare bancă din ţară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite