BNM vrea să ştie ale cui sunt băncile private

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a elaborat un proiect de lege ce prevede impunerea unui grad sporit de transparenţă în structura de acţionariat a băncilor comerciale, în conformitatate cu recomandările organismelor financiare internaţionale.

Dacă va fi adoptată, legea va obliga instituţiile financiare să facă publice numele deţinătorilor reali ai pachetelor de acţiuni.

„Legea va funcţiona în aşa fel încât acţionarilor băncilor să le fie mai avantajos din punct de vedere economic dezvăluirea proprietarilor reali decât să scoată în faţă firme care nu se ştie cui aparţin, cum se întâmplă în prezent", a declarat Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM.

Pentru a stimula transparenţa, vor fi prevăzute sancţiuni dure. „Aceasta înseamnă amenzi, blocarea unor drepturi, inclusiv cel de vot, sau de a convoca Adunarea generală a acţionarilor", a precizat şeful BNM.

Dorin Drăguţanu a precizat că BNM vrea să afle cine sunt persoanele care influenţează semnificativ deciziile operaţionale, economice şi financiare ale băncii şi care este capacitatea de a gestiona banca şi intenţiile acestor beneficiari finali".

Tokhir Mirzoev, şeful reprezentanţei FMI de la Chişinău, a declarat săptămâna trecută că printre acţionarii băncilor moldoveneşti ar putea fi şi criminali. Totodată, el a menţionat că în ţara noastră nu există o sursă credibilă şi accesibilă de informare, de unde orice persoană să poată afla cine stă în spatele instituţiilor financiare.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite