Vezi cu ce titluri vine „Adevărul“ la Salonul de Carte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Devenită deja o tradiţie, expoziţia de la Biblioteca Naţională îşi va deschide uşile şi în acest an pentru iubitorii de lectură. Pentru prima dată, vor fi expuse şi titlurile editurii „Adevărul", volume noi sau care au fost deja puse în vânzare. Evenimentul va avea loc de pe 31 august până pe 3 septembrie. 

Vizitatorii vor putea să-şi completeze colecţiile „Miturile şi Legendele Lumii", „Pictori de Geniu", „Marele Muzee ale Lumii" sau „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă". La târg vor fi expuse şi volume care nu au apărut în vânzare, printre care „Marile spectacole de Operă", o colecţie uimitoare cu poveştile vocilor care au făcut istorie, sau 40 de romane scrise de Jules Verne.

Pentru pasionaţii de călătorie, „Adevărul" va pune la bătaie culegerea de ghiduri turistice „National Geographic", cu descrieri minuţioase din cele mai frumoase 26 de ţări din lume, excursii pe trasee inedite, obiective şi atracţii, dar şi recomandări practice. Nici cei mici nu vor rămâne fără atenţie. Pentru ei, la expoziţie vor fi puse în vânzare aventurile lui Rahan, eroul blond cu ochi albaştri, conceput de scriitorul francez Roger Lecurex.

PROGRAM ÎNCĂRCAT

La cea de a 20-a ediţie, Salonul Internaţional de Carte se va întemeia,ca şi în anii precedenţi, pe trei „piloni": expoziţia-târg a volumelor editate în ultimul an, jurizarea prestanţei editurilor, tipografiilor, autorilor şi graficienilor şi valorificarea produselor editoriale prin mai multe acţiuni de popularizare.

Consacrată Anului Grigore Vieru, expoziţia va conţine o suită de activităţi în memoria regretatului poet, o conferinţă a scriitorului Vladimir Beşleagă, un atelier colectiv al creatorilor din familia Vasilache, o şedinţă a Clubului Jocurilor Intelectuale, o masă rotundă consacrată cărţilor electronice şi librăriilor virtuale, topul celor mai citite cărţi ale anului 2010, precum şi un spectacol literar-muzical moderat de maestrul Constantin Rusnac.

În total, la salonul de carte de la biblioteca din centrul Chişinăului vor fi expuse peste 10.000 de titluri din 17 ţări: SUA, Azerbaidjan, România, Marea Britanie, Macedonia, Cehia, Italia, Franţa, Rusia, Bulgaria, Ucraina, China, Belarus, Turcia, Ungaria, Germania, Japonia. Expoziţia va fi deschisă timp de patru zile, din 31 august până pe 3 septembrie.

PREŢURI ACCESIBILE

Toate volumele editurii „Adevărul", expuse la Salonul de Carte, vor avea un preţ special. Revistele pentru copii „Rahan" vor costa 15 lei, cele „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă" - 36 de lei, restul colecţiilor se vor vinde cu 39 de lei.

Citeşte cele mai importante ştiri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite