Calea Ferată din Moldova lansează o nouă cursă spre Iași

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

Trenul urmează să pornească de la Ungheni, la ora 10.30 şi să se întoarcă în jurul orei 19.00. Directorul general al întreprinderii „Calea Ferată din Moldova", Vitalie Struna susține că decizia a fost luată în urma mai multor solicitări ale studenţilor care ar dori să facă naveta.

„Acum avem un tren care pleacă de la 6.30 dimineaţa şi se întoarce la 15.30. Din septembrie lansăm încă un tren, care să plece la 10.30 de la Ungheni şi pe la ora 19.00 să se întoarcă. Avem foarte multe solicitări de la studenţii care studiază în Iaşi", a menţionat Vitalie Struna pentru Info-Prim Neo.

Potrivit directorului CFM, lansarea noii curse va permite stabilirea legăturii feroviare cu alte oraşe mai îndepărtate. Odată ajunşi la Iaşi, călătorii vor putea lua trenul, prin Suceava, la centrele universitare din Cluj şi Timişoara. Călătorii vor putea face rezervarea biletelor tur-retur pe internet. Trenul va fi pus pe rută în a doua jumătate a lunii septembrie, când încep orele în universităţile din România.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite