UPDATE Un moldovean a fost împușcat de polițiștii de frontieră români

15 ianuarie 2012, 15:31 |  Autor: Stela Dănilă | 

Cuvinte cheie: moldovean, impuscat, frontiera, politisti, Cahul, Moldova,

Tânărul se află acum în spital

Tânărul se află acum în spital

 

Un moldovean originar din Cahul a fost rănit la punctul de trecere al hotarului moldo-român Giurgiulești-Galați. Bărbatul ar fi ignorat ordinul de a opri la control și a fost împușcat de către polițiștii de frontieră.

Pe Aceeaşi Temă

Tânărul de 23 de ani este acum internat la spitalul din Cahul, cu o rană în torace și se află acum în sala de operație. „Pacientul a fost internat în jurul orei 12.25. I s-au făcut analize și a fost pregătit imediat pentru intervenția chirurgicală. Starea lui este foarte gravă, iar acum medicii fac tot posibilul să-l salveze“, a declarat directorul instituției, Mihai Orlov.

„Este vorba de un caz excepțional. Bărbatul a trecut legal hotarul de la Giurgiulești. Oamenii legii români au solicitat verificarea automobilului care ar fi dat de bănuit. Cetățeanul însă a refuzat să se supună cerințelor, a întors mașina și a pornit spre Republica Moldova", a declarat Chiril Moțpan, șeful Direcției Relații cu Publicul a Ministerului de Interne de la Chișinău, pentru Publika TV. Potrivit lui, pe acest caz urmează să fie deschis un dosar penal.

Surse din cadrul Poliției de Frontieră Române au precizat pentru „Adevărul“ că moldoveanul a fost oprit pentru verificări pentru că exista o bănuială că mașina era furată. În momentul în care i s-au cerut actele, el a urcat la volan și a trecut în Republica Moldova. Polițiștii susțin că au tras două focuri - unul în plan vertical și unul în pneuri, dar nu l-ar fi rănit. Un comunicat oficial va fi emis abia luni.

Incidentul ar fi avut loc în jurul orei 10.30, iar bărbatul ar fi condus o mașină cu numere de înmatriculare bulgărești.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cruce comemorativă pentru participanţii războiului de la Nistru

    Deputaţii au susţinut instituirea Crucii comemorative „Participant la acţiunile de luptă pentru ...

    Decizia AIE: Vom avea REFERENDUM CONSTITUŢIONAL! Află ce cred experţii

    În aprilie, moldovenii ar putea fi chemaţi la un nou referendum constituţional pentru a decide ...

    Un vot de pe targă...

    Halatele albe au dispărut undeva în culise şi eu rămăsesem singur în sala de operaţii. Aveam do ...

    Alianța vrea să taie din atribuțiile președintelui

    Pe lângă simplificarea procedurii de alegere a șefului statului, la referendumul din aprilie am ...

    Miniştrii de externe ai României şi Moldovei au discutat despre incidentului la frontieră

    Iurie Leancă, ministrul de externe al Republicii Moldova şi Teodor Baconschi, ministrul de exte ...

    REVISTA PRESEI Declaraţiile tânărului împuşcat de poliţistii români: „M-au ameninţat, m-am speriat şi am fugit“

    Reporterii Pro TV au discutat cu Valentin Roman, tânarul împuşcat la frontiera moldo-română. ...

    Directorul spitalului din Cahul: „Tânărul împușcat de polițiștii de frontieră români este în stare gravă, dar stabilă“

    Moldoveanul din Cahul, rănit la punctul de trecere al hotarului moldo-român Giurgiulești-Galați ...

    Valentin Roman, tânărul moldovean împușcat duminică la punctul vamal Giurgiulești-Galați, este cercetat pentru ultraj

    Tânărul locuiește de aproximativ cinci ani în satul Văleni din raionul Cahul. Părinții lui sunt ...

    Oazu Nantoi: „Voi avea răspunsul AIE astăzi, la ora 18.59“

    Analistul politic, pretendent la funcţia de şef al statului, spune că nu are încă un răspuns di ...

    ȘOCANT O britanică s-a trezit cu opt moldoveni care i-au ocupat abuziv casa. Ea e obligată să le achite până și facturile la lumină. Vezi GALERIA FOTO!

    Proprietara locuinței nu-i poate da afară pe moldovenii instalați abuziv acolo, decât cu ajutor ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole