Štefan Füle: „La capătul Parteneriatului Estic nu e un zid“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat într-o vizită în România, Štefan Füle, comisarul european pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, a vorbit despre extinderea Uniunii Europene şi a lăudat Republica Moldova. Oficialul european a declarat că ţara noastră a făcut progrese importante într-o perioadă scurtă de timp şi a dat de înţeles că, dacă păstrăm ritmul implementării reformelor, avem şanse să devenit membri ai UE.

„Avem nevoie de istorii de succes, iar Republica Moldova este o astfel de poveste. La capătul Parteneriatului Estic nu se află un zid. Şi noua Politică de Vecinătate a Comisiei Europene arată foarte clar că, prin rezultatele obţinute în cadrul Parteneriatului Estic, orice ţară vecină a UE poate deveni stat-membru", a reiterat comisarul european.

În schimb, a sugerat că România nu şi-a folosit pe deplin, în ultimii cinci ani, avantajele oferite în cadrul comunităţii europene. „Am discutat despre cum putem transforma România într-un partener mai credibil, transparent şi previzibil nu doar pentru ţările din Balcanii de Vest, ci şi pentru cele din Parteneriatul Estic. Ele pot acumula din experienţa României. Aprofundarea integrării şi extinderea sunt două procese care fac parte din ADN-ul Uniunii", a menţionat Štefan Füle.

La rândul său, ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, i-a mulţumit comisarului pentru abordarea sa privind viitorul Republicii Moldova şi a menţionat interesul României pentru extinderea UE în Europa de Sud-Est.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite