Soarta elevului de la singurul liceu românesc de la Tiraspol, acuzat de terorism, ar putea fi decisă luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Bejan
Alexandru Bejan

Soarta tânărului acuzat de terorism în stânga Nistrului ar putea fi decisă luni, 5 noiembrie, la o nouă şedinţă de judecată. Alexandru Bejan, elev la singurul liceu românesc de la Tiraspol, riscă șapte ani de închisoare.

Asta chiar dacă în dosarul băiatului acuzat de aşa-zisele autorităţi transnistrene, există probe ce demonstrează că el nu este autorul scrisorii care a pus pe jar miliţia.

Securitatea separatistă l-a pus la colţ pe Alexandru după ce i-ar fi trimis o scrisoare șefului miliției de la Tiraspol în care îi cerea să-i dea banii 2.300 de dolari, bani de care l-ar fi deposedat așa-zisele organe din stânga Nistrului. Mai mult, el ameninţa că va împrăştia mercur prin grădiniţe, dacă nu i se va îndeplini dorinţa.

Specialiştii de la Universitatea Naţională „I.I. Mecinikov" din Odesa, Ucraina, au efectuat o expertiză psiholingvistică şi au constatat că scrisoarea de ameninţare pe care ar fi trimis-o Alexandru Bejan (18 ani), elev în clasa a XII-a la Liceul „Lucian Blaga" de la Tiraspol, pe adresa şefului miliţiei orăşeneşti a fost scrisă de altcineva.

DOCUMENTE Cum a fost fabricat dosarul „teroristului" de la singurul liceu românesc de la Tiraspol

Un elev al liceului românesc de la Tiraspol este acuzat de „terorism"

„Autorul textului şi executorul sunt persoane diferite. Autorul are o anumită pregătire oratorică, vorbeşte mult, citeşte, are legături cu structurile criminale. Cel mai probabil, este vorba de un bărbat de vârstă medie", concluzionează Natalia Bardina, doctor în ştiinţe filologice.

Potrivit specialistei, persoana care a scris nemijlocit pe foaie ar fi o femeie. „Este în etate, necărturară, încearcă să atragă atenţia asupra sa", precizează Bardina.

„Este evident că dosarul a fost fabricat. Aşa-zisele autorităţi l-au făcut ţap ispăşitor pe acest tânăr. Nu o singură dată mai-marii de acolo au declarat că la această şcoală cresc terorişti, mai ales că aici au învăţat şi copiii lui Ilie Ilaşcu", afirmă Pavel Postică, jurist la Asociația Promo-Lex.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite