„Să nu uitați să vă iubiți”, și-a îndemnat cititorii scriitorul Aureliu Busuioc, care și-a lansat ieri romanul „Și a fost noapte...”

Aureliu Busuioc și-a lansat ieri, la Librăria din Centru din Chișinău, romanul „Și a fost noapte...", ocazie rară pentru cititori de a-l vedea și a-l asculta pe viu pe octogenarul scriitor, care, în ultimii ani, aproape că nu iese în public.

Romanul, apărut recent la Editura „Cartier", este o tulburătoare poveste de dragoste dintre o bulgăroaică din Basarabia și un ofițer german de origine austriacă în timpul celui de-al Doilea Război mondial, pe fundalul ofensivei Armatei Sovietice în vara anului 1944.

Eterna poveste a noilor Rome și Julieta...

Evenimentul de lansare a fost moderat de scriitorul Emilian Galaicu-Păun, care anterior a prezentat romanul într-o relatare pentru Radio Europa Liberă. „Şapte capitole, scurte ca cele şapte zile ale săptămânii, chiar dacă tinerii au la dispoziţie ceva mai mult de două luni (din 14 iunie până pe 23 august, '44), intitulate fiecare după numele protagonistului ce iese în faţă - Werner, Lenţa, Vasil Karapetrov, Tuşa Velceva ş.a.m.d. -, spun aceeaşi eternă poveste a noilor Romeo şi Julieta, doar că de data aceasta nu familiile iubiţilor se opun, ci însăşi logica implacabilă a războiului: „- Fetiţa mea, uiţi în ce lume trăieşti (...) Azi suntem împreună, dar e războiul acesta nebun pe care-l vom pierde... Şi atunci? Am văzut câte ceva din jurnalele noastre din de pe al doilea front... Am văzut franţuzoaice tunse chilug în piaţă, fie că au fost amante vremelnice ori soţii iubitoare ale ocupanţilor... Fără deosebire... Ţi-am propus eu una din aceste variante? Mâine-poimâine, se întorc ruşii aici... Aş vrea să fii soţia mea, nu jertfa mea... Dar cum? Cum?"

Vor trece alţi 12 ani, răstimp în care Werner rămâne în prizonierat la ruşi, iar Lenţa face Literele, şi eroii noştri se vor întâlni - acum, pe fundalul evenimentelor din 1956 din Ungaria -, iar întrebarea lui Werner: „- Domnişoară Velcev, mai doriţi să vă mutaţi în Tirol?..." nu-i decât răspunsul la acele retorice „Dar cum? Cum?" din 1944. Cerc închis. „Da, Werner, da, da, da!"

„Vreau să mă pregătesc de cele veșnice"

Ironic, așa cum îl știe lumea, maestul Busuioc a spus că, probabil, întâlnirea de ieri cu cititorii este ultima: „Vreau să mă pregătesc pentru cele veșnice, pentru că, dacă am trăit viața fără niciun Dumnezeu, e timpul ca spre sfârșit să mă întorc la drumul cel drept și să încerc să-l pătrund până la sfârțit așa cum a hotărât Dumnezeu în prima lui hotărâre. Nu știu dacă am să reușesc. În orice caz, vreau să las în urma mea o amintire plină de... nici nu știu de ce... De fapte mai mult sau mai puțin bune, de hotărâri mai mult sau mai puțin idioate, de tot ceea ce este viața unui om la urma urmei. Și vreau în felul acesta să demonstrez că am fost și eu om, măcar acum la sfârșit să mi se recunoască lucrul acesta".

„De ce nu este o lege care să le interzică oamenilor să se nască idioți?"

Scriitorul a lăsat să se înțeleagă că n-are regrete și nu-i supărat pe nimeni: „ Am avut foarte mulți prieteni, care până la urmă s-au dovedit a fi mai puțin prieteni decât poate ar fi fost cazul. Am avut dușmani, care și ei, la rândul lor, s-au străduit să-mi demonstreze că sunt mai dușmani decât m-aș fi așteptat. Dar de ce să pomenesc, de ce să vorbesc de asta, dacă să zicem un coleg, pe care încercam să-l stimez într-o vreme, începe un articol de-al lui despre mine, în una din cărțile lui, în felul următor: „Poetul cutare, cu un picior în groapă, încearcă s-o facă pe postmodernistul". Nu m-am supărat, am hotărât că cel mai bun lucru la asemenea atacuri e să nu răspunzi, pentru că ei așteaptă răspunsul acesta al tău și, dacă nu li-l dai, sunt derutați. Și, la urma urmei, stai și te gândești: Doamne, Dumnezeule, în țara asta nu este o lege care să le interzică cetățenilor săi să se nască idioți!"

„Să fiți întotdeauna îndrăgostiți"

La final, Aureliu Busuioc a venit cu un îndemn la dragoste către cititorii săi: „Cam asta am vrut să vă spun. De altfel, ar fi trebuit să vin cu un sandwich uns pe o parte cu sare, pe cealaltă parte cu zahăr, dar ce rost are? Nu mai are niciun rost. Așa că vă doresc să fiți sănătoși, să fiți dârzi, bravi, să luați cele mai potrivite hotărâri, pentru că în viață cea mai măruntă hotărâre poate să-ți întoarcă viața în altă direcție. Să fiți sănătoși și nu uitați să vă iubiți, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a vieții și unde nu este dragoste nu este nimic. Să trăiți, să fiți sănătoși și să fiți întotdeauna îndrăgostiți".

Aureliu Busuioc s-a născut la 26 octombrie 1928, în satul Cobâlca, azi Codreanca, din județul Orhei. Este Poet, prozator, dramaturg, publicist, traducător. A debutat cu volumul de poezie „Prafuri amare", în 1955, după care au urmat multe altele. Autor al romanelor „Singur în fața dragostei" (1966), „Unchiul din Paris" (1973), „Local - ploi de scurtă durată" (1986), „Lătrând la lună" (1997), „Pactizând cu diavolul" (1999), „Spune-mi Gioni" (2003), „Hronicul Găinarilor" (2006). Ultimul a fost reeditat recent, Aureliu Busuioc fiind primul scriitor basarabean care apare în Colecția Clasic a Editurii Cartier.

„Aureliu Busuioc contrazice imaginea consacrată a scriitorului basarabean. Nu este patriarhal, ci monden, nu este patetic, ci ironic. Înalt şi masiv, cu părul negru uşor cârlionţat, cu sprâncene groase, desenate decis, cu un cap de împărat roman, aduce aminte de Toma Caragiu. Are, ca şi el, o voce melodios-bărbătească şi domină, prin inteligenţa sa efervescentă şi umorul demistificator, pe cei aflaţi în jurul lui. Devine imediat, în orice grup s-ar afla, „masculul dominant". (...) În scris are eleganţă şi o autoritate firească. Dacă se joacă, o face ca un aristocrat, nu ca un clovn", spune despre Aureliu Busuioc criticul literar român Alex Ştefănescu.