Aproximativ 90 de mii de homosexuali locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Asta chiar dacă în ţara noastră nu există o lege care să le apere drepturile.
Acestea sunt datele făcute publice de Publika TV, cu referire la centrul „Gender Doc-M", care susţine, însă, că nu deţine şi o statistică privind numărul de cupluri formate din persoane cu orientare netradiţională.
Toate încercările homosexualilor de a organiza o paradă la Chişinău, după modelul celor din străinătate, au eşuat. Pentru prima dată, gayii din Moldova au încercat să organizeze o manifestaţie în 2008. Până în 2011, din cauza disensiunilor din societate, s-a renunțat la idea organizării unor astfel de parade.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza