O jurnalistă ucraineană, dispărută în Siria. E posibil să fi fost răpită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anhar Kochneva
Anhar Kochneva

Jurnalista Anhar Kochneva, în vârstă de 40 de ani, este de origine ucraineană, dar locuieşte la Moscova şi colaborează la câteva publicaţii ruse. Ea a dispărut, vineri, în Siria, iar colegii şi familia sa cred că ar fi fost răpită.

Anhar Kochneva a fost văuzută ultima oară vineri, la 20 de kilometri distanţă de Homs, în apropierea localităţii Al-Qusayr, aflată la graniţa dintre Siria şi Liban. Este o zonă unde s-au produs multe violenţe între rebelii sirieni şi trupele guvernamentale.

La începutul săptămânii, Kochneva a fost în Tartus, cu o colegă, jurnalista Elena Gromova, unde au ținut discursuri în faţa locuitorilor de acolo, după cum a scris Daria Mitina, binecunoscută ca blogger şi fost deputat în Duma de Stat, citată de Daily Mail.

Kochneva urma să se întoarcă la Damasc, dar pe drum s-a răzgândit şi s-a îndreptat către Homs, de unde urma să transmită un reportaj pentru postul rus de televiziune NTV.

Kochneva este o susţinătoare a regimului lui Bashar al-Assad şi a criticat adesea forţele de opoziţie siriene, după cum informează rt.com.

O jurnalistă ucraineană, dispărută în Siria. E posibil să fi fost răpită

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite