Nicolae Testemiţanu, destituit pentru naţionalism (II)
0
Nicolae Testemiţanu este demis în 1968 din postul de ministru al Sănătăţii pentru că a încălcat „politica leninistă în problema naţională", promovând băştinaşii.
La 19 martie 1968, după cinci ani în funcţia de ministru al Sănătăţii în care a fost numit la doar 36 de ani, Nicolae Testemiţanu este discutat la şedinţa Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSSM. De obicei, la astfel de şedinţe erau luate în discuţie persoane sus-puse care încălcau ordinele partidului.
ARHIVELE COMUNISMULUI Nicolae Testemiţanu a fost destituit pentru naţionalism (I)
Uneori, acuzaţiile puteau fi foarte dure, la fel ca şi urmările. Conta mult însă abilitatea celui inculpat de a da replici convingătoare şi imediate. Împotriva lui Testemiţanu au fost formulate câteva capete de acuzare. I se impută faptul că pe timpul mandatului său de ministru al Sănătăţii, numărul medicilor din localităţile rurale nu numai că n-a crescut, ci a scăzut. Al doilea capăt de acuzare este că în unele localităţi, precum Tiraspol şi Râbniţa, rata de îmbolnăvire de dizenterie, bunăoară, se majorase de câteva ori. Al treilea se referea la încălcarea „politicii leniniste" în promovarea cadrelor, pentru că a promovat specialişti moldoveni de naţionalitate română în posturi importante din domeniul medicinii.
DE CE MEDICII PREFERAU ORAŞUL
Cifrele invocate în textul comisiei CC al PCM pentru investigarea cazului Testemiţanu, confirmate şi de el însuşi, arată că, într-adevăr, problema asigurării localităţilor rurale cu medici devine din ce în ce mai acută. Deşi numărul studenţilor de la Institutul de Medicină proveniţi din sate creşte la 74% în 1967-1968, doritori de a reveni la ţară sunt foarte puţini. Astfel, în timp ce la sat reveneau doar 4 medici la 10.000 de oameni, la oraş proporţia era de 34 la 10.000.
Foto: Nicolae Testemiţanu (centru), la un miting p Foto: testemitanu.info
Acest decalaj îi este pus în cârcă lui Testemiţanu. El spune, susţinut şi de adjuncţii săi, Iarovoi şi Sorocean, că un medic de la ţară suplineşte mai multe specialităţi, el este şi generalist, şi terapeut, şi şef de spital, şi şef de depozit, de aceea e firesc ca cei care nu vor să-şi piardă specializarea să dorească să se transfere la oraş sau cel puţin în centrele raionale. La care se mai adaugă şi condiţiile dificile de viaţă de la ţară, lipsa drumurilor, a canalizării, a spaţiului locativ de calitate. De data asta, argumentele invocate de Testemiţanu îi conving pe membrii Biroului Politic.
„N-A COMBĂTUT SUFICIENT DIZENTERIA"
În timpul mandatului lui Nicolae Testemiţanu din Moldova au dispărut o serie de boli infecto-contagioase. De exemplu, poliomelita este eradicată complet în 1967, iar malaria şi tularemia - câţiva ani mai devreme. Alte boli infecţioase au afectat în anii 1963-1968 tot mai puţină lume, cu excepţia tifosului, care rămânea o mare problemă. Sunt de amintit şi alte evoluţii din anii când Testemiţanu conduce domeniul sănătăţii din RSSM. Între 1963 şi 1968 scade mortalitatea infantilă cu 27 %, precum şi cea maternă - la 0,3 cazuri la 1000 de persoane, una dintre cele mai mici rate din URSS.
ARHIVELE COMUNISMULUI: „Spânzurătoarea să dea în Stalin!..." Vezi GALERIA FOTO!
În schimb, în unele oraşe din stânga Nistrului, ca Tiraspol şi Râbniţa, dizenteria creşte vertiginos. Nu am găsit în documentele de arhivă aflate la dispoziţie cauza acestui fenomen. Testemiţanu însuşi sau cei doi adjuncţi ai săi nu comentează acest episod. Per ansdamblu însă, stenograma Biroului Politic al CC al PCM lasă impresia că Testemiţanu a câştigat şi această repriză, demolând învinuirile comisiei cum că nivelul deplorabil al sănătăţii populaţiei ar fi o consecinţă a managementului prost al domeniului.
ÎNVINUIT DE „NAŢIONALISM"
Principalul cap de acuzare invocat la şedinţa din 19 martie 1968 împotriva lui Nicolae Testemiţanu este „că a încălcat principiul leninist de promovare a cadrelor, adică a dat dovadă de „naţionalism". Ministrul se apără, apelând la cifre. Potrivit lui, componenţa etnică a medicilor din RSSM, în 1968, era următoarea: evrei - 29%, ruşi - 28%, ucraineni - 14%, moldovenilor români revenindu-le doar 27% din total. La nivelul posturilor de conducere din Sănătate, aşa-numita nomenclatură (în total 821 de persoane) moldovenii români reprezentau 35%, ruşii - 26%, evreii - 18%, ucrainenii - 17%. Aceasta în condiţiile în care moldovenii români constituiau 65% din totalul populaţiei RSS Moldoveneşti, iar rata lor de promovare în „nomenclatură" în perioada anilor 1963-1968, cât Testemiţanu a fost ministru, se ridicase la 58%, în timp ce a ruşilor era de 18% şi a ucrainenilor - de 16%.
Conducerea de partid de la Chişinău admite tacit că promovarea cadrelor naţionale era conformă cu „politica naţională leninistă", dar că aceasta are loc într-un ritm prea rapid, ceea ce trezeşte nemulţumiri din partea altor grupuri etnice dominante până atunci în domeniul medicinii. Atunci atacul împotriva lui Testemiţanu este reluat, fiind invocat fenomenului promovării cadrelor care nu inspiră încredere politică, fiind vorba de copii de preoţi, persoane supuse represiunilor politice sau urmaşi ai acestora. Cu alte cuvinte, se face aluzie la promovarea „duşmanului de clasă". Este invocat cazul lui Moiş, adjunct al directorului Institutului Oncologic, care scria în limba română şi nu făcea un secret din asta, din contra, se mândrea în cercuri largi. Alt medic învinuit de exprimarea unor atitudini naţionaliste, proromâneşti, este Ţuţulescu.
ACUZAT CĂ PROMOVA PREDAREA ÎN ROMÂNĂ
Testemiţanu este învinuit, de asemenea, că a introdus predarea pe larg în limba română („moldovenească") a majorităţii obiectelor la Institutul de Medicină din Chişinău. Acest proces a început încă înainte de 1963, când Testemiţanu era rector al instituţiei. Cât a fost ministru, a dat ordine orale conducerii Institutului de Medicină de a promova trecerea treptată la limba de predare română. Lucru îngrijorător pentru conducerea comunistă din RSSM, de vreme ce manualele după care învăţau studenţii erau cele publicate în România. Iar acestea erau pline în exces - se spune în documentul de arhivă consultat - de cuvinte împrumutate din limba franceză sau sunt scrise de profesori care au studiat în Occident şi care nu ar fi împărtăşit pe deplin învăţătura marxist-leninistă.
Testemiţanu este învinuit că a introdus predarea în limba română a majorităţii obiectelor la Medicină.
In anii de eliberare naţională medicii erau printre cei mai fervenţi susţinători ai valorilor româneşti.
Igor Caşu
Istoric
Promotor al valorilor româneşti în Sănătate
În concluzia rostită de Ivan Bodiul, prim-secretar al CC al PC al RSSM, la şedinţa din 19 martie 1968, dar şi în hotărârea adoptată de Biroul Politic în aceeaşi zi, se menţionează în mod explicit principala cauză ce stă la baza demiterii lui Nicolae Testemiţanu din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Era vorba de încălcarea politicii de cadre, adică de promovarea moldovenilor în posturi de conducere în spitale şi clinici, dar şi în cele de predare la Institutul de Medicină din Chişinău şi colegiile de medicină. Testemiţanu este învinuit că promova medici proveniţi din sate, moldoveni români, în diferite posturi de conducere, eliberându-i din funcţii pe ruşi şi ucraineni, care erau nevoiţi să plece din republică.
Mai mult, ministrul avea grijă ca medicii din zonele rurale sau din centrele raionale pe care îi invita la Chişinău sau Bălţi să obţină în scurt timp apartamente. Deşi disponibilizarea cadrelor provenite din afara republicii era operată cu eleganţă - prin oferirea de premii şi alte beneficii - politica de cadre a ministrului Testemiţanu a trezit nemulţumirea celor retrogradaţi, de regulă de origine slavă sau evreiască, care au şi scris zeci de scrisori adresate CC al PCM. Demiterea ministrului are loc anume la presiunea celor demişi, care au relaţii cu importanţi oficiali de la Moscova.
Nicolae Testemiţanu este demis întrucât politica sa de cadre tindea, pe termen mediu şi lung, să sporească ponderea elementului românesc în sfera sănătăţii şi a învăţământului superior în domeniului medicinii. Ceea ce nu corespundea cu interesele de lungă durată ale regimului sovietic, chiar dacă la nivel declarativ se accentua nevoia promovării cadrelor locale, naţionale.
După ce a fost demis din funcţia de ministru, Nicolae Testemiţanu nu a fost pedepsit mai aspru, întrucât i se recunoşteau meritele în calitate de medic, savant şi profesor. A revenit după aceea la catedră şi a încercat să păstreze cadrele promovate în calitate de rector şi apoi de ministru. A susţinut sute de cadre naţionale, de moldoveni români, şi regimul nu a mai putut să oprească „românizarea" domeniului medicinii. Cei promovaţi îi susţineau tot pe ai lor, din neamul lor. Nu întâmplător, în anii de eliberare naţională de la sfârşitul anilor 1980, medicii au fost printre cei mai fervenţi susţinători şi promotori ai valorilor democratice şi naţionale, româneşti. Fără Nicolae Testemiţanu, era dificil, dacă nu imposibil, ca acest lucru să se fi întâmplat.
Regimul nu a mai putut opri românizarea Medicinii iniţiată de Testemiţanu
Se încarcă comentariile...
