Moldovenii din diasporă s-au contrazis însă în privinţa limbii pe care o vorbim - româna sau „moldoveneasca“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Ambasadorii“ moldovenilor din străinătate au discutat despre problemele cu care se confruntă
„Ambasadorii“ moldovenilor din străinătate au discutat despre problemele cu care se confruntă

Reuniţi la Chişinău, reprezentanţii comunităţilor de peste hotare şi-au spus păsurile, aceleaşi peste tot în lume. S-au contrazis însă în privinţa limbii pe care o vorbim - româna sau „moldoveneasca“

Peste 100 de reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti din 25 de state s-au adunat pentru trei zile la Chişinău pentru a discuta despre problemele migranţilor şi despre cum ar putea ei contribui la dezvoltarea ţării. Cel de-al V-lea congres al diasporei a început cu scandal. Spiritele s-au încins când preşedintele Asociaţiei moldovenilor din Ucraina a acuzat guvernarea de la Chişinău că promovează interesele altei ţări.

„Conducerea Moldovei timp de 20 de ani promovează în instituţiile de învăţământ limba şi literatura altui stat şi impune istoria românilor în loc de cea a Moldovei. Aceeaşi conducere închide ochii şi când prin oraşe mărşăluiesc organizaţii unioniste, înregistrate în România cu lozinci «Basarabia pământ românesc»" , a declarat Anatol Fetescu de la tribuna Palatului Republicii.

image

Reprezentanţii diasporei din Ucraina au venit cu cărţi de limbă „moldovenească"

Dacă unii delegaţi l-au aclamat, cei mai mulţi s-au revoltat, spunând că vorbim limba română. „Concetăţenii de peste hotare se vor întoarce şi vor investi în Moldova dacă vor simţi că lucrurile se schimbă în ţară, dacă vor vedea că lupta cu corupţia dă roade, dacă se vor convinge că partidele se implică în procesul de reforme, dacă adevărul istoric va fi pronunţat fără teamă pentru viitorul Republicii Moldova şi dacă limba română îşi va ocupa locul bine meritat în Constituţie şi în viaţa de fiecare zi", i-a replicat preşedintele Comunităţii moldovenilor din Quebec, Canada, Ala Mândâcanu.

VOR BILETE DE AVION MAI IEFTINE

Dincolo de discuţiile despre identitate, „ambasadorii" migranţilor moldoveni s-au plâns pe probleme economice, consulare şi dificultăţi de integrare în societate. „Tinerii suferă cel mai mult. Ei se integrează greu în societatea italiană, dar nici nu pot reveni în Moldova din cauza că părinţii vor să rămână în Italia. Am avea nevoie de consultanţă psihologică pentru copii, dar şi pentru mamele care şi-au lăsat micuţii acasă. Prea multe familii sunt dezbinate", spune Lilia Bicec, o ziaristă emigrată acum un deceniu în Peninsulă.

Nici cei aproximativ 7.000 de moldoveni din Irlanda nu sunt ocoliţi de dificultăţi. „Sunt mulţi cetăţeni care nu au acte şi nu se pot întoarce acasă pentru a-şi vedea familiile. În plus, biletele de avion costă sute de euro, iar unii îşi văd rudele o singură dată pe an", povesteşte Olesea Stamati, preşedintele Comunităţii basarabenilor din Irlanda „Moldova Vision".

NU POT INVESTI DIN CAUZA CORUPŢIEI

Conaţionalii din străinătate vor să participe mai mult la luarea deciziilor în Republica Moldova. „Trebuie să fim consultaţi, pentru că noi trimitem bani în Moldova şi susţinem economic familiile din ţară. Putem ajuta Moldova şi din punct de vedere economic, dar şi informaţional, pentru că ştim cum funcţionează anumite sisteme implementate peste hotare", adaugă Olesea Stamati.

Moldovenii care revin acasă au nevoie de susţinere pentru a investi banii munciţi din greu prin străini. „Ştiu tineri care s-au întors în Moldova şi au stat doar şase luni pentru că nu au putut realiza nimic din cauza corupţiei şi a altor dificultăţi întâlnite. Dacă cineva vrea să deschidă aici afacere, ar trebui să beneficieze de suportul Guvernului sau de credite avantajoase ca să nu fie nevoit să plece din nou", crede Lucreţia Bârlădeanu, preşedintele Asociaţiei „Synergie franco-moldave".

VOR AVEA UN BIROU

Un birou al diasporei va fi creat în la Chişinău, în cadrul Cancelariei de Stat. Premierul Vlad Filat a spus că guvernanţii au înţeles necesitatea unei instituţii care să rezolve problemele migranţilor. „În viitorul apropiat va apărea un portal care va asigura comunicarea între diasporă şi forul legislativ", a promis şi Marian Lupu, preşedintele Parlamentului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite