Moldovenii vor obţine mai uşor vize pentru Australia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu 1 iulie, cetăţenii Republicii Moldova şi rezidenţii ţării vor beneficia de regim facilitar de vize în Australia.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la 1 iulie nu va mai fi necesar deplasarea cetăţenilor Republicii Moldova la Ambasada Australiei la Moscova, precum şi prezentarea paşaportului solicitantului în procesul de eliberare a vizelor. Cetăţenii interesaţi de obţinerea vizei vor putea aplica online expediind cererea şi copiile documentelor necesare la adresa misiunii diplomatice, anunță Info-Prim Neo.

Ulterior solicitanţii vor fi informaţi, de asemenea online, despre decizia Departamentului de Imigrare şi Cetăţenie al Guvernului Australiei, care va fi inclusă automat în sistemul avansat de înregistrare a călătorilor, valabil în toate aeroporturile internaţionale.

Despre liberalizarea regimului de vize vicepremierul Iurie Leancă, ministru de externe a fost informat de către ambasadoarea Australiei în Republica Moldova, cu sediul la Moscova, Margaret A. Twomey. Potrivit noului aranjament, cetăţenii moldovenii şi rezidenţii vor fi supuşi controlului la frontieră în baza confirmării on-line parvenită de la Ambasada Australiei şi a datelor care vor figura automat în sistemul electronic.

Sistemul va putea fi accesat 24 de ore din 24 la numărul de telefon +61 1300 368 126, sau la adresa electronică: eoc@immi.gov.au a Centrului de Operaţiuni de Intrare în Australia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite