Moldovagaz, la mâna unui miliardar rus. În orice moment, Republica Moldova poate pierde toate activele sale gaziere!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alișer Usmanov este specialist în recuperarea datoriilor
Alișer Usmanov este specialist în recuperarea datoriilor

Compania Factoring-Finance din Rusia poate cere, în orice moment, Republicii Moldova să achite o datorie de un miliard de dolari. Această obligaţie şi spun că ţara noastră riscă să piardă controlul asupra întregului sector gazier.

O datorie de peste un miliard de dolari a companiei Moldovagaz faţă de firma din Rusia poate da bătăi de cap mult mai mari ţării noastre decât problemele cu Gazpromul, susţine vicepremierul Valeriu Lazăr. „Dacă vine într-o zi Factoring-Finance şi cere banii, Republica Moldova pierde toate activele sale gaziere", a declarat ministrul Economiei.

Potrivit oficialului, datoria a fost luată la balanţa Moldovagaz şi în acest fel este practic recunoscută de autorităţile de la Chişinău. Cu alte cuvinte, pretenţiile firmei ruseşti sunt legale şi pot fi înaintate oricând. Vicepremierul se arată, totuşi, sigur că nu vom ajunge într-o asemenea situaţie.

Dacă şi Gazprom ne-ar cere să plătim imediat datoriile de miliarde de dolari, autorităţile moldoveneşti s-ar putea apăra, mai spune Lazăr. Şi asta pentru că în acest caz ar exista un conflict de interese, gigantul rus fiind acţionar majoritar la Moldovagaz. Totodată, există şi unele prevederi în legislaţia moldovenească ce ar apăra interesele acţionarilor, iar Guvernul este coacţionar cu Gazprom la Moldovagaz.

Firma Factoring-Finance este afiliată Gazprom şi este administrată indirect, prin intermediul companiei Gazprominvestholding, de către miliardarul rus Alişer Usmanov, arată datele din registrele oficiale ruseşti. Acesta este cunoscut şi ca specialist în recuperarea banilor de datornicii Gazpromului. Tot el este proprietarul concernului Metalloinvest, prin care controlează Uzina Metalurgică de la Râbniţa.

Citește și:

Negocierile cu Gazprom privind noul contract de import al gazelor bat pasul pe loc

PRETENŢII Pentru ca să ne dea gaz mai ieftin, Gazprom ne cere să renunţăm la integrarea în UE

UE ne ajută să ţinem piept pretenţiilor Gazprom

Republica Moldova a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru a „satisface" pretenţiile Gazprom

„E NEVOIE DE MAI MULTĂ TRANSPARENŢĂ"

Specialiştii consideră că această situaţie arată riscurile majore la care este suspusă ţara noastră. „Ar trebui să existe mai multă transparenţă în privinţa tratativelor, atât a celor din anul 2011, cât şi a celor purtate în 2006. Or, se negociază siguranţa energetică şi economică a ţării, iar oamenii ar trebui să ştie cine este responsabil de mersul acestora şi, mai ales, de rezultate", explică economistul Viorel Chivriga.

În opinia expertului, Republica Moldova are probleme mari la capitolul negocieri şi Guvernul ar trebui să creeze un grup specializat de negociatori, care s-ar ocupa profesionist de tratative nu doar cu Rusia, ci şi cu Ucraina şi cu organismele internaţionale, astfel încât să fie protejate interesele ţării.

Moldova a ajuns o bătaie de cap pentru Gazprom

Republica Moldova a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru a „satisface" pretenţiile Gazprom

REVISTA PRESEI Ambasadorul Rusiei confirmă dependența Moldovei de gazul rusesc

Costuri de 62 milioane de lei nu vor fi incluse în tariful la gaz

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite