Ministrul Justiției: „Cei care au făcut investiţii financiare în decizia Curții Constituționale nu vor reuşi să obţină dividende“

10 februarie 2012, 17:20 |  Autor: Anastasia Nani | 

Cuvinte cheie: oleg efrim, ministrul justitiei, reforma justitiei, curtea constitutionala, interese, adunarea judecatorilor,

Ministrul Justiției, Oleg Efrim

Ministrul Justiției, Oleg Efrim

 

Oleg Efrim, ministrul Justiției, a declarat că Parlamentul și Guvernul se vor conforma deciziei luate de Curtea Constituțională care a hotărât că lichidarea instanțelor economice este ilegală. Oficialii vor elabora însă un nou proiect de lege prin care se vor exclude obiecțiilor formulate de către Înalta Curte.

„După ce vom citi textul hotărârii Curţii Constituţionale, vom modifica legislaţia în aşa mod încât să excludem obiecţiile acestei instanţe", a declarat Oleg Efrim.

Aseară, la Publika TV, ministrul Justiției a dat de înțeles că cineva a „investit" în decizia Curții Constituționale. „Am zis clar că este un proiect în care s-au investit eforturi şi emoţii, iar cei care au făcut investiţii financiare nu vor reuşi să obţină dividende. Vom încerca să ieşim din această situaţie prin soluţii legale", a precizat ministrul.

Și premierul Vlad Filat a adus acuzații la adresa magistraților de la înalta Curte. „La baza acestei decizii, cu certitudine, sunt interese economice. Este vorba despre sume mari", a declarat Filat.

Judecătorii de la Curtea Constituțională nu au venit cu o replică.

Aureliu Colenco, președintele Curții de Apel Economice: „Voi face reforme!"

Instanțele economice, lichidate ilegal. Alexandru Tănase: „Nu comentez circul"

„SUNTEM CONDAMNAȚI LA REUȘITE"

Prezent la adunarea anuală a judecătorilor, ministrul a asigurat magistrații că „reforma în Justiție va fi realizată".

„Suntem condamnaţi la reuşite, chiar şi în pofida rezistenţelor şi piedicilor. Fie că e vorba de interese obscure ale unor grupări economice, care au reuşit să vicieze funcţionalitatea sistemului judecătoresc, fie că este vorba de anumiţi reprezentanţi ai sistemului, care s-au pus în slujba acestor interese. Vom reveni iar și iar asupra tuturor proiectelor noastre invalidate recent sau cu ceva timp în urmă", a ținut să precizeze Efrim în discursul său adresat judecătorilor.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Președintele Curții Constituționale: „Instanţele economice oricum vor fi lichidate“

    Alexandru Tănase, președintele Curții Constituționale, a spart tăcerea. „Deşi s-a recurs la acr ...

    Curtea Constituțională: Instanțele economice, lichidate ilegal. Alexandru Tănase: „Nu comentez circul“

    Judecătoriile specializate nu vor fi lichidate, iar magistrații care urmau să fie transferați î ...

    Aureliu Colenco: „Asta nu e reformă, e o persecutare a judecătoriilor economice. Sistemul e perfect!“

    Așa a comentat președintele Curții de Apel Economice hotărârea de astăzi a Guvernului de a reor ...

    Reforma continuă: Instanțele economice reorganizate, judecătorii supuși evaluărilor, fără imunitate în cazuri de corupție

    Guvernul a aprobat astăzi trei proiecte de legi care fac parte din reforma sistemului judecător ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole