LIDER PSD "Duşmani declaraţi ai României, cum este vicepremierul Ungariei Semjen Zsolt, îl susţin pe Băsescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Diaconu, prim-vicepreşedintele PSD (Sector 4 Bucureşti) a declarat pentru Vocea Rusiei că autorităţile de la Budapesta fac partizanat politic în favoarea preşedintelui suspendat al României.

Vocea Rusiei anunţă că a primit pe adresa redacţiei "opinia domnului Bogdan Diaconu referitoare la persoanele care îl susţin pe preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu".

După ce a fost publicată de Vocea Rusiei, Bogdan Diaconu anunţă pe blogul său despre faptul că acest portal "dedică un articol interesant situaţiei din România, unde este pomenită şi posibila implicare a Ungariei".

Iată textul publicat de Bogdan Diaconu şi Vocea Rusiei:

"Cine sunt prietenii lui Traian Băsescu şi susţinătorii lui care dau mesaje publice că îl doresc din nou preşedinte? Duşmanii declaraţi ai României, cum de exemplu vicepremierul Ungariei Semjen Zsolt, care se foloseşte de Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad pentru a da mesaje în favoarea suspendatului.
Vicepremierul Ungariei este cel care, în nenumărate rânduri, ca şi astăzi, a militat public pentru autonomia şi enclavizarea unei părţi din România şi pentru unificarea de spaţii etnice în dispreţul graniţelor statului român, al suveranităţii naţionale şi al tratatului de bună vecinătate. Potrivit zicalei „spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti", înţelegem că Băsescu este tovarăşul de drum al celui mai neconstituţional şi mai nedemocratic Guvern din Europa de la această oră, cel maghiar, concurându-l însă în dispreţul pentru democraţie.

Este evident de ce Băsescu este susţinut de un oficial maghiar reprezentant la cel mai înalt nivel al Guvernului de la Budapesta: pentru că a susţinut jocurile extremiştilor maghiari în ultimii ani şi l-a însoţit pe Viktor Orban în demersurile de distrugere a democraţiei, ba chiar şi l-a ales ca model de autocraţie şi de nerespectare a legilor ţării. Nu ar fi de mirare ca şi premierul Orban, anunţat pentru sâmbătă la Băile Tuşnad, să facă şi el propagandă publică pentru Băsescu.

Dacă Băsescu primeşte sprijinul celui mai nedemocratic Guvern din Europa, cel al lui Viktor Orban, ce ne spune acest lucru despre democraţia şi practicile preşedinteului suspendat?

E timpul ca Europa să înţeleagă că Traian Băsescu este tizul din România al autocratului Viktor Orban şi al dictaturii sale de inspiraţie horthystă".

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite