Există o tendinţă mai veche în analizele care se fac despre Republica Moldova, semnate de specialişti autohtoni sau din capitalele ţărilor vecine: de a se judeca situaţia preponderent în termeni geopolitici. Chişinăul e plasat pe o linie a confruntărilor Est-Vest, cu un deznodământ imprevizibil. Iată că şi agenţia americană Stratfor, într-un studiu recent, vorbeşte despre Republica Moldova ca despre un stat mic, fragil, disputat de marile puteri.

Mai mult, experţii agenţiei conchid: „Impasul politic, teritorial şi geopolitic al Republicii Moldova va continua până când o putere externă nu va fi în stare să dea piept cu Federaţia Rusă, mai degrabă prin „hard power", decât prin „soft power". Cu alte cuvinte, suntem invitaţi să ne considerăm un teatru de război între ruşi şi occidentali, în care cuvântul nostru, al „indigenilor", nu are nicio valoare.

Mărturisesc, m-am săturat de discursuri geopolitice. Sigur că fixarea noastră pe hartă nu poate fi ocultată. Dar în această veşnică lamentaţie pe tema „ghinionului istoric" dispare responsabilitatea noastră ca indivizi şi comunitate. A vorbi mereu despre presiuni externe înseamnă a fabrica scuze pentru laşitatea şi mediocritatea guvernanţilor noştri şi a ne trece cu vederea defectele naţionale. Şi ţările baltice - dacă tot vorbim de „perfidia hărţilor" - au fost o monedă de schimb în jocurile celor mari, dar au reuşit să-şi asume cu luciditate destinul şi, mai ales, au deprins exerciţiul bunei autoguvernări. Şi acolo ruşii au cotropit, asasinat, deportat şi deznaţionalizat, însă, o dată redevenite libere, aceste popoare au demonstrat că-şi merită independenţa.

Cine ne împiedică (ce putere străină?) să furăm mai puţin, cine ne obligă să ne jefuim ţara, ca „slugi ale poporului", de parcă ar fi un teritoriu ocupat? Ce „spioni" ne îndeamnă să corupem funcţionari publici, să dăm salarii în plic angajaţilor, fentând plata contribuţiilor sociale? Ne sună Merkel şi Sarkozy pe telefonul scurt ca să judecăm strâmb şi criminal dosarele unor oameni nevinovaţi şi să-i protejăm pe mafioţi? Există vreo rezoluţie a Consiliului Europei care ne ordonă să aruncăm gunoaiele în stradă, să ne batem copiii, să ne abandonăm părinţii nevolnici? În ce „anexe secrete" ale Acordului de Asociere Republica Moldova-UE e scris să ne ţinem drumurile stricate (ca să aibă ei, occidentalii, un termen de comparaţie convenabil!), să dezvoltăm, voios, traficul de ţigări la frontieră, să devalizăm bănci autohtone, să „uşurăm" buzunarele acţionarilor străini care au avut inconştienţa să investească aici? Dar taxarea ilegală a elevilor în şcoli sau „licitarea" examenului de BAC le cere cumva sistemul Bologna? Oare divergenţele ruso-americane ne împiedică să punem mâna pe carte, să învăţăm să gândim cu capul nostru realitatea?... Şirul acestor interogaţii nu are sfârşit.

Cred că până a ne cerceta mai atent locul pe hartă şi a ne ciuli urechea la rumoarea marilor puteri, avem de rezolvat o dilemă interioară, un conflict cu noi înşine. Să încetăm a vedea cabale străine acolo unde nu sunt decât lene, prostie, incompetenţă, ticăloşie, vulgaritate şi primitivism de sorginte moldovenească. Şi atunci nefericita noastră aşezare geopolitică n-o să ne mai paralizeze existenţa.