Două secole de la răpirea Basarabiei! Ruşii prezintă anexarea ca pe un act mesianic
0Ce reprezenta Basarabia la 1812? În primul rând, o asemenea regiune nici nu exista. Acel sector din sudul provinciei pruto-nistrene, numit Basarabia, cel mai probabil după numele dinastiei muntene care ar fi stăpânit, scurt timp, gurile Dunării, nici nu mai era menţionat în izvoare; călătorii ruşi scriau despre această regiune ca despre una tătărească.
Exista,
într-adevăr, un spaţiu care, conform tratatului de la Bucureşti (mai
1812), a intrat în componenţa Imperiului ţarist; dar acesta nu avea o
denumire stabilă şi era şi neomogen din punct de vedere politic.
Provincia „Basarabia” trebuia, aşadar, „inventată”; sau, cum am spune
noi astăzi, „construită” în imaginarul locuitorilor şi al
autorităţilor...
Până la 1812, în spaţiul pruto-nistrean
existau trei entităţi politice distincte. La nord se afla raiaua
Hotinului, aflată sub administrare otomană directă, condusă de un paşă.
Era o regiune multiculturală şi polietnică, având un amestec de
populaţie creştină (români şi ruteni), musulmană, evreiască. Cam aceeaşi
situaţie era şi în sudul regiunii, unde se aflau alte două raiale: cea a
Benderului (cu centrul la Căuşeni) şi cea a Izmailului. Stepele din
Bugeac (Basarabia istorică, după numele dinastiei munteneşti a
Basarabilor) erau populate de triburi de tătari nomazi, spaima de
odinioară a creştinilor din întreaga zonă.
Între aceste regiuni
se aflau şase ţinuturi ale Ţării Moldovei sau, cum i se mai spunea, ale
Moldovei „de peste Prut”sau „de răsărit”, populate în covârşitoarea lor
majoritate de români. Râul Prut nu a constituit niciodată un hotar
administrativ în cadrul Moldovei, de aceea toate ţinuturile de la nord
spre sud se întindeau pe ambele maluri ale sale, cum ar fi spre exemplu
ţinutul Iaşi, Greceni sau Fălciu. Prutul a devenit hotar administrativ
abia după 1812; şi de atunci a căpătat în conştiinţa românilor faima de
„râu blestemat”.
La nord, proaspăta provincie rusească, botezată
„Basarabia”, se afla în vecinătate cu Bucovina austriacă; la est, pe
râul Nistru, cu guberniile ruseşti Herson şi Podolia; la vest, pe râul
Prut, cu principatul moldav; iar la sud, pe Dunăre, cu Rumelia
(Dobrogea). Crearea unor instituţii comune pentru tot acest spaţiu
divers a însemnat şi procesul de „plămădire” a provinciei şi nu a fost
un proces cu totul facil, durând mai multe decenii. De altfel, graniţa
pe Nistru, care lega Basarabia cu restul guberniilor ruseşti, a fost
păstrată până în anul 1830, fapt care a menţinut regiunea într-o anumită
izolare.
Tendinţele expansioniste ale Imperiului rus şi noii „competitori”
Această
provincie a fost primul teritoriu românesc care a ajuns anexat la
Imperiul rus (Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa au fost următoarele, un
secol mai târziu). Se poate discuta acum mult despre rolul unor
personalităţi în cedarea Basarabiei la ruşi (cum ar fi „trădarea”
Moruzeştilor). Totuşi, principala cauză rezidă, evident, în situaţia
geo-politică, în evoluţia „problemei orientale” şi în progresele
militare ale Imperiului ţarist.
Înaintarea pe direcţia balcanică,
cucerirea Constantinopolului şi controlul strâmtorilor – Bosfor şi
Dardanele devin programatice pentru statul rus din timpul Ecaterinei cea
Mare, iar Principatele române se aflau pur şi simplu în calea acestui
proiect. Se ştie că ţarina şi-a numit chiar doi nepoţi cu nume
neobişnuite pentru dinaştii ruşi: Alexandru şi Constantin. Primul
(viitorul ţar Alexandru I, în timpul căruia Basarabia a fost anexată la
Imperiu) a fost botezat în cinstea lui Alexandru cel Mare, cuceritorul
Orientului şi fondatorul Imperiului elenistic, iar cel de-al doilea a
fost botezat Constantin în cinstea lui Constantin cel Mare, pentru că
era menit împărat asupra unui noi Imperiu Bizantin, cu centrul la
Constantinopol. Logica oricărui imperiu presupunea cuceriri teritoriale
pentru a se putea dezvolta, iar atunci când se atingea limita de
expansiune, el intra într-un declin implacabil şi treptat se stingea.
Aceasta a fost soarta marilor imperii antice şi medievale. Pe calea
disoluţiei mergea şi cândva temutul Imperiu otoman, „omul bolnav al
Europei”, care se vedea intrat în competiţie cu noi competitori în
Balcani (Austria, Rusia şi Franţa napoleoniană). Un alt factor care a
grăbit pe de o parte, dar a şi determinat politicile imperiale în
regiune a fost competiţia cu Franţa. Ocuparea unei părţi din provincia
Iliria a adus ideile revoluţionare în Balcani; reformele efectuate de
autorităţile franceze aici (desfiinţarea şerbiei, modernizarea
infrastucturii, noile politici fiscale etc.) puteau să aducă un plus de
simpatie faţă de acest imperiu occidental. Rusia nu putea să ignore un
asemenea „competitor”, de aceea trebuia să ridice la rândul său „oferta”
pentru popoarele creştine.
Imperiul otoman nu avea dreptul să cedeze acest teritoriu
În
epoca modernă, simpla forţă brută nu mai era suficientă pentru
legitimarea pretenţiilor teritoriale, de aceea, în orice conflict
militar, un rol extrem de important începea să-l joace propaganda. Din
aceste raţiuni, în cazul Basarabiei, Rusia a încercat să îmbrace un act
de cucerire ordinar într-unul mesianic, de eliberare a provinciei de
„jugul otoman”. Mitul ocupaţiei turceşti a fost de atunci încoace
utilizat de propaganda ţaristă, apoi de cea sovietică şi astăzi chiar de
cea „moldovenistă”, pentru a justifica raptul teritoriului
pruto-nistrean de la Principatul moldav. De altfel, Imperiul otoman nici
nu avea dreptul să cedeze acest teritoriu, deoarece era legat de un
acord cu Principatele dunărene (Capitulaţiile), iar prin acest acord
otomanii se obligau să păstreze integritatea statelor vasale. Din acest
motiv, ruşii au pus accent pe caracterul „eliberator” al actului de la
1812; ei, chipurile, ar fi fost animaţi de dorinţa „sinceră” de a
civiliza popoarele creştine din Balcani, inclusiv pe români, induşi în
stare de barbarie de turci. Astfel, Rusia îşi aroga rolul „civilizator”,
al unui stat european, faţă de popoarele orientale „înapoiate”. Dar în
ce măsură Rusia putea pretinde la acest rol?
Citeşte aici răspunsul la această întrebare şi cum a anexat Imperiul Ţarist Basarabia!