CHIŞINĂU: „Lichidatorii“ urmăriţi de blestemul Cernobîl

Moldoveni care au participat la lucrările de lichidare a consecinţelor celei mai mari catastrofe nucleare din anii ‘80 au povestit pentru „Adevărul" groaznicele trăiri de atunci. Toţi cei care au ajuns în Ucraina sunt au fost condamnaţi fără voie la boala „Cernobîl", măcinaţi de boli şi îmbătâniţi cu câteva zeci de ani.

26 aprilie 1986. Explozia celui de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice Cernobîl a trecut în „lista tăcerii" a autorităţilor sovietice. Nimic nu părea să ameninţe liniştea cetăţenilor URSS în acel an.

Tot sub semnul tăcerii în Moldova erau mobilizaţi bărbaţi tineri şi puternici care, fără nicio explicaţie, ajungeau în Ucraina. Cu tulburări diferite, toţi au fost condamnaţi la aceeaşi boală, numită de medicii moldoveni „Cernobîl", dar şi la o viaţă mizeră, contra unei pensii lunare de 2 mii de lei (115 euro - n.r.)

„M-au pus să aleg:
Cernobîl sau Afganistan"

Ruseştii Noi, raionul Ialoveni (Republica Moldova). Pe Grigore Merla (59 de ani) l-am găsit acasă. Nu a mai ieşit din curte de mai multe luni, fiind prizonierul într-un cărucior pentru invalizi. Este paralizat pe jumătate din 2001, atunci când a suferit o operaţie la coloana vertebrală. Cernobîlul îi bântuie minţile mai rău decât un coşmar.

FOTO DE TUDOR IOVU / Din 2001, atunci când a devenit prizonierul unui scaun cu rotile, Grigore Merla (59 de ani) a fost ajutat de soţia sa Efrosinia Merla (53 de ani)

„Eram şofer. Venisem de la Moscova şi nu reuşisem bine să parchez autobuzul că m-au şi înşfăcat ca pe o vită. Ajuns în Kraznoznamenscoe, Ucraina, am fost întrebat ce aleg: Cernobîlul sau Afganistanul. De Afganistan ştiam că e război, aşa că am ales Cernobîlul, despre care nu cunoşteam nimic. Am cerzut că va fi mai uşor", a spus pentru „Adevărul" Moldova Grigore Merla.

„În acel loc lipsit de orice speranţă de viaţă am stat 99 de zile. Mă aflam la 15 kilometri de la locul avariei. Mi-au dat o maşină cu care aduceam prundiş şi nisip pentru a acoperi pământul infectat. Aveam misiunea să stârpesc orice era infectat cu radiaţii. De exemplu, maşinile rămase de la băştinaşi erau făcute turtă şi duse la aşa numitul «cimitir» al avariei", mai spune el.

„Simţeam radiaţia
pe buze"

Sutele de mii de bărbaţi veniţi acolo de peste tot din Uniunea Sovietică roiau ca nişte albine. „Care spăla, care căra lucrurile rămase de la băştinaşi. Mulţi dintre colegii mei adormeau la volan în drum spre acest «cimitir». Era jalnic să-i vezi aşa", mai spune bărbatul care a simţit primele dureri de cap după câteva zile.

„Deşi se spune că nu are gust, simţeam radiaţia pe buze şi în gură. Era ca uleiul, iar în gură-mi era acru. Durerile de cap au devenit insuportabile", mai spune Grigore Merla. Ajuns în Moldova, bărbatul a încercat să revină la vechea profesie, şofer de curse lungi. Dar „boala Cernobîl" nu l-a mai lăsat să uite de blestem.

„Am ajuns să-mi mai simt corpul în timp de conduceam. Apucam picioarele cu mâna şi le ridicam de pe ambreiaj. Ultima cursă am făcut-o în 1996, iar din 2001 nu m-am mai sculat din cărucior", mărturiseşte bărbatul.

„Era iadul
pe pământ"

FOTO DE TUDOR IOVU / Ion Leu (61 de ani) pare mai bătrân cu 20 de ani decât vârsta pe care o are

La câteva zeci de kilometri, în satul Zâmbreni,  îl întâlnim pe singurul bărbat din localitate care a ajuns la Cernobîl. La cei 61 de ani, Ion Leu arată de cel puţin 80 de ani. Fără dinţi, cu tot părul sur şi faţa zbârcită de riduri, bărbatul abia merge sprijinindu-se într-un baston.

Condamnat şi el la „boala Cernobîl" de când avea 36 de ani, omul schimbă cârja dintr-o mână în alta şi nu se desparte de pastilele pentru epilepsie. Şi mai mare e durerea să-şi vadă fiica de 23 de ani, născută după catastrofă, care suferă de paralizie infantilă.

„Am fost forţat să merg la moarte. Vreo trei bărbaţi mi-au sărit poarta şi m-au înhăţat. Era primarul împreună cu alţi doi subalterni. Nu le-am zis nimic, le-am făcut semnul crucii", povesteşte Ion Leu despre acele momente de groază.

„Cernobîlul era un loc mort, parcă era iadul pe pământ. Mii de ucraineni şi belaruşii încercau să stingă focul", mai povesteşte Ion Leu.
Bărbatul spune că fiecărui „lichidator" al avariei i s-a repartizat câte o uniformă de soldat, aceasta fiind singura protecţie. Apoi a urcat la volanul unui tab, automobil blindat.

„Zeci de bărbaţi aruncau de la etajele de sus ale blocurilor de locuit direct în remorci tot ce a rămas de la băştinaşi: frigidere, mobilă, jucăriile copiilor, haine. Îngropam orice ne stătea în cale. Zecile de mii de bărbaţi care lucrau acolo au înconjurat locul avariei ca pe un duşman", mai spune bărbatul.
Mai în glumă, mai în serios, crede că a rămas în viaţă doar pentru că a băut vin roşu la timp.

„Din întâmplare, la Cernobîl a ajuns un autocamion din Moldova cu trei feluri de vin: Cabernet, Cagor şi Merlot. Se îndrepta spre Moscova. Noi însă l-am sechestrat şi am băgat autocamionul într-o pădure. De acolo beam vin cu cana", mai spune Ion Leu.

Şi copiii lor
sunt blestemaţi

Pe pictorul Serghei Sulin (50 de ani) l-am găsit în timp ce pregătea o expoziţie de desene făcute de copii pe tema exploziei de la Cernobîl. De când s-a întors din acel loc pustiu, pensula, creioanele, acuarelele sunt instrumentele pe care le foloseşte ca să vorbească lumii despre catastrofă.
A ajuns la Cernobîl în calitate de comandant al unui pluton de cercetare radiologică şi chimică. Pe atunci considera că lichidarea avariei însemna apărarea patriei, URSS.

Foto de Tudor Iovu / Pictorul Serghei Sulin (50 de ani) organizează o expoziţie de desene pe tema catastrofei de la Cernobîl

Aşa că nu a stat mult pe gânduri. „Eram responsabil de măsurarea dozei de radiaţie la 30 de kilometri de la avarie. Încercam să stabilim cât de infectată era apa, pământul, aerul. Seara făceam totalurile şi le raportam autorităţilor", spune Serghei Sulin care este şi preşedintele Uniunii pictorilor ruşi din Moldova.

Bărbatul a participat şi la dezactivarea staţiei unde a avut loc explozia. „Ne dădeau cârpe, teuri, detergenţi. Aşa spălam praful radioactiv. Dimineaţă însă totul era la loc", mai spune Serghei Sulin.

Nu-i poate uita pe cei câţiva bătrâni ai locurilor care au refuzat să părăsească Cernobîlul. „Deşi acuzau dureri de cap, picioare, spate, spuneau că nu au de gând să plece din acele locuri pustiite şi lipsite de orice speranţă de viaţă pentru că acolo se aflau mormintele străbunilor", îşi mai aminteşte pictorul.

FOTO ARHIVĂ PERSONALĂ / Serghei Sulin (50 de ani) a reuşit să se fotografieze lângă centrală

Deşi a încercat să-i salveze pe cei care au rămas în acea zonă, nu a reuşit să-şi ferească de blestem familia. Fiica sa de 25 de ani a rămas fără un plămân. „Doar aşa am reuşit s-o salvăm. Fiica mai mică, în vârstă de 11 ani, are des ameţeli. Nici eu nu scăpat uşor. Mă doare capul, picioarele, spatele", mai spune pictorul.

Au rămas invalizi pe viaţă

Aproape 3 550 de moldoveni au fost trimiși la Cernobîl ca să lichideze consecinţele catastrofei din 1986. Peste 600 din aceştia au decedat, iar restul au rămas invalizi pe viaţă.

Invalizii de gradul I au o pensie de 2600 de lei, iar cei de gradul II primesc lunar 2000 de lei. Invalizii de gradul III au o pensie de 1500 de lei.
Tudor Căpăţănă, preşedintele Societăţii „Cernobîl" spune că „lichidatorii" moldoveni cheltuie întreaga pensie pe medicamente.
„De fapt, este o pensie prea mică pentru că medicamentele sunt prea scumpe", spune Tudor Căpăţână.