Ambasada Federației Ruse sare în apărarea scriitorului rus Eduard Baghirov, arestat la Chișinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eduard Baghirov rămâne în arest o lună
Eduard Baghirov rămâne în arest o lună

După ce în presă au apărut materiale privind condițiile de detenție a bloggerului, misiunea diplomatică a expediat o notă Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, cu cerința să întreprindă măsuri pentru asigurarea drepturilor cetățeanului rus, în conformitate cu normele internaționale și acordurile moldo-ruse.

Asta chiar dacă săptămâna trecută, Ambasada rusă anunța că Baghirov nu are pretenții. Pe 21 iunie, reprezentanții Ambasadei l-au vizitat în izolatorul din Comisariatul General de Poliție Chișinău. Scriitorul nu li s-a plâns atunci pe condițiile de detenție sau pe mersul anchetei și le-a spus că are un avocat profesionist privat din Moldova.

Ulterior, avocatul său, Adrian Matcovschi, a depus mai multe plângeri privind condițiile inumane de detenție a lui Baghirov, presiunile din partea anchetatorilor și încălcarea dreptului de a se vedea cu avocatul.

Controversatul scriitor și scenarist rus Eduard Baghirov a fost reținut la Chișinău acum două săptămâni, fiind acuzat că ar fi fost implicat în dezordinile în masă din aprilie 2009. Baghirov pledează nevinovat și se declară „un țap ispășitor" în dosarul 7 aprilie. Într-un mesaj publicat pe blog de prietenul lui Baghirov, scriitorul rus Serghei Minaev, bloggerul s-a plâns că este deținut în „condiții animalice" și presat de procurori să dea nume de oficiali.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite