Nepoata unui fost judecător din perioada interbelică se luptă de ani buni să recupereze casa bunelului său. Numai că autorităţile fac tot posibilul să nu retrocedeze imobilul naţionalizat abuziv de regimul stalinist. Clădirea disputată în justiţie este amplasată în centrul istoric al Capitalei (strada Eminescu 7), iar fostul posesor se numeşte Mihai Grosu, care a fost judecător, viceprocuror şi notar în Chişinău.

După ocuparea Basarabiei din 28 iunie 1940 de către sovietici, „eliberatorii" ruşi au ocupat abuziv două din cele trei camere pe care le avea acesta. Peste o lună Mihail Grosu este atenţionat că va fi arestat şi trimis în Siberia. Pentru a nu-şi expune femeile dragi, mama, soţia şi fiica de 12 ani, le sfătuieşte să plece aiurea pentru a se salva. La 21 august 1940 a fost arestat de NKVD şi, în câteva luni, a fost condamnat la munci de corecţie în Gulag pentru că ar fi fost un element periculos societăţii. A murit în Siberia în aprilie 1942. Drama familiei avea însă să continuie încă mulţi ani.

Pe Aceeaşi Temă

Republica Moldova comemorează 70 de ani de la primul val al deportărilor în masă

CASA A FOST DATĂ „ELIBERATORILOR"

„Bunica şi mama au trăit într-o stare permanentă de frică. Imediat după arestarea bunelului, s-au ascuns de NKVD, îndurând foame, frig şi umilinţe", povesteşte Tatiana, nepoata fostului judecător, care vrea să recupereze casa familiei sale. „Mergeau mai mult noaptea prin păduri pentru a nu fi depistate şi împuşcate. S-au adăpostit timp de un an în beciul unui ţăran", mai spune aceasta. S-au tot ascuns până au ajuns la Bălţi.

Aceasta îşi aminteşte ca prin vis un caz când bunica i-a vorbit despre familia Grosu şi casa luată de sovietici. „Mama însă a ascuns totul de mine, a vrut să mă păzească. Am descoperit certificatul de reabilitare a bunelului după moartea ei. Abia atunci am început să aflu soarta lui şi să cer retrocedarea casei", mai spune Tatiana.

Când a depus cerere la Primărie, funcţionarii de aici i-au spus că imobilul a fost dat în arendă unei organizaţii internaţionale, iar ulterior a fost privatizat. „În baza căror drepturi morale şi legale statul a privatizat un bun care nu-i aparţine?", se întreabă femeia.

Curtea de Apel a respins zilele trecute cererea ei. Judecătorii au argumentat că solicitarea este tardivă întrucât Mihai Grosu a fost reabilitat în 1990, iar cereri de acest fel se depun în maxim trei ani. Juriştii independenţi spun însă că acest termen nu este valabil din 2007, când a fost exclus din lege. Un alt argument pentru care a fost respinsă cerere e că femeia nu a demonstrat, cu acte, că regimul comunist i-a naţionalizat casa bunelului şi că el ar fi fost proprietarul.

„Faptul că averea deţinută de Mihail Grosu a fost naţionalizată rezultă din lista imobilelor naţionalizate pentru 1946. Aşa s-a făcut cu multe clădiri luate abuziv în 1940, dar care au fost luate la evidenţă în 1946", spune Alexandru Postică, avocatul Tatianei.

IMOBILUL NU POATE FI RETROCEDAT

„Imobilul a fost naţionalizat pentru depăşirea volumului stabilit. Hotărârea Guvernului nr. 345 din 29 iunie 1994 stabileşte că imobilele trecute în proprietatea statului pentru depăşirea volumului stabilit nu cad sub incidenţa Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice", a menţionat în instanţă reprezentantul Primăriei Chişinău. În acelaşi timp, Sergiu Croitoru, directorul organizaţiei internaţionale Societe Generale de Surveillance Moldova, care ocupă astăzi casa, a pledat că „imobilul a fost reconstruit şi că din vechea clădire s-a păstrat doar 20%".

Oamenii legii ţin parte statului, nu şi cetăţeanului

În lumea civilizată, spre care tinde Moldova, judecătorii dau sentinţe în favoarea omului simplu şi nu a statului, care a comis abuzuri faţă de om, spune Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe, care a studiat deportările din Basarabia. „Din păcate, Justiţia noastră nu favorizează recuperarea bunurile de care au fost deposedaţi foştii deportaţi şi această chestiune trebuie rezolvată de actuala guvernare. Dacă statul nu are modele, poate să le împrumute de la Ţările Baltice", menţionează acesta. Istoricul mai susţine că arhivele regimului totalitar comunist trebuie deschise, iar cadrul legal referitor la deportaţi trebuie revăzut. Doar prin gesturi concrete victimele comunismului pot fi reabilitate moral, sugerează el.

LEGE DE OCHII LUMII
Avocatul Alexandru Postică, specializat pe cazurile foştilor deportaţi, spune că legislaţia este ambiguă şi creaza premisele unor litigii de durată. „Multe prevederi din hotărârile de Guvern, ce stabilesc modul de despagubire, nu sunt clare şi permit interpretarea normelor în defavoarea celor deportaţi sau condamanţi politic, şi în favoarea statului. Acest mecanism a fost creat mai degrabă de ochii lumii, decât pentru aceşti oameni", menţionează acesta.

Astăzi, la Muzeul Naţional de Istorie, debutează şirul de manifestări dedicate celor 70 de ani de la primul val de deportări din Basarabia. „Cele două mari valuri de deportări, din 1941 şi 1949, au marcat teribil evoluţia istorică a spaţiului dintre Prut şi Nistru. Drama şi tragedia prin care au trecut cei 30.000 de oameni spune totul despre atitudinea inumană a regimului totalitar comunist", mai spune Gheorghe Cojocaru.