Una din deosebirile mari ale moldovenilor de alte neamuri este, probabil, că noi ne dăm obştescul sfârşit cu expresia uimirii pe faţă.

La celelalte seminţii omul îşi dă ultima suflare cu pecetea pe chip a fel de fel de stări în care acesta a fost surprins de ceasul lui rău... La noi, la moldoveni - nu. Masca mortuară este mereu plină de mare mirare - faţă de prostiile pe care te-ai dovedit a fi - veşnic - în stare să le faci.

De-abia începuserăm să ne împăcăm cu gândul că suntem - pe bună dreptate sau nu - personajele celor mai numeroase bancuri în spaţiul post-sovietic, de-abia îi surclasaserăm pe ciukcea ca subiect de derâdere, de-abia începuserăm să contrazicem această faimă, demonstrând un pic de caracter, că am şi oferit - ca populaţie a unui stat - motive noi de amuzament... După ce că sunt un anumit fel de personaje în bancuri, moldovenii sunt atât de... personaje încât nici măcar pe regele acestora nu-l pot alege: aşa râd, de exemplu, comicii ruşi cu toţi dinţii dezveliţi ca pentru inspecţie. (Pe de altă parte, habar nu am, de fapt, chiar dacă am, ce e mai demn de râs-plâns: să nu alegi cu anii un şef de stat sau să... alegi pentru întreg restul vieţii doar pe unul sau altul din aceeaşi doi liliputini, cum zice un satiric rus).

Că râde lumea de noi, nu-i efectul cel mai prost şi mai otrăvitor al situaţiei pe care o trăim acum. Să râdă sănătoasă! Dar altceva ar trebui, poate, să ne pună pe gânduri, decât băşcălia străinilor maliţioşi. De exemplu, faptul că politicienii care iau acum în cap fel de fel de blesteme sunt, de fapt, ceea ce suntem noi ca societate. Iar ca societate tot alergăm,învârtindu-ne, după propria coadă. Acum îi ţintuim, din nou, la stâlpul infamiei pe politicienii care ne-au băgat într-un nou impas. Ne crucim că frunzele de palmier pe care aceştia şi le-au pus, cu fudulie, pe locurile intime ale goliciunii lor nu ascund nici măcar nişte nimicuri dosite de obicei, altă dată, după minuscule frunze de smochin.

Noi suntem cei care i-am creat, i-am zămislit pe aceşti politicieni... La mai mult, nu ne-a dus capul... Sau n-am vrut. Pentru că, poate, ne place doar să constatăm cu uşurare păcatele altora. Deoarece numai aşa simţim că nu arătăm mai prost decât alţii. Altminteri, cum am explica datele din sondaje, potrivit cărora, chiar dacă am merge la noi alegeri, tot pe aceeaşi politicieni i-am alege şi cam în aceeaşi proporţie. Nu cumva am ajuns din nou să ne resemnăm cu echivalenţa morală (amorală) a tuturora, indiferent de răul făcut, cu faptul că toţi sunt identici în vicii? Ce parte a electoratului ar susţine la nişte alegeri anticipate un partid Alba ca Zăpada, de exemplu? Sau, cel puţin, un Partid al Ciorilor Albe. Adică al celora care chiar cred în mişcarea spre normalitate?

Adică al celora care nu dau, nu iau, nu scuipă pe trotuar şi peste trecut, nu fac lucrul de mântuială, nu acceptă făţărnicia, nu se lasă pradă lăcomiei, nu fură, nu sunt umflaţi cu ţeava, nu mint şi nu se lasă minţiţi, nu tratează cu cinism nemăsurat pe cei pe care-i consideră prostime etc. etc.? Mulţi? Puţini? Vom afla vreo dată? Zilele trecute un cântăreţ în vogă a înlăcrimat neamul cu un nou apel: „Moldoveni, veniţi acasă, C-avem o ţară frumoasă...". Nu mai ştiu dacă e aşa de frumoasă, dar veniţi, bre, odată... Cel puţin, dacă nu vom cânta împreună în acest karaoke politic, vom mai râde.