Peste 100 de autospeciale lucrează pe străzile din municipiul Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unităţile pentru deszăpezire funcţionează zi şi noapte
Unităţile pentru deszăpezire funcţionează zi şi noapte

Primăria municipiului Chişinău informează că, având în vedere ninsorile abundente din ultimele 36 de ore, situaţia pe drumurile din municipiu se arată una complicată, cu pericolul creării de blocaje în trafic.

Stratul de zăpadă măsoară, la această oră, până la 30 cm, iar conform prognozelor meteo, ninsorile vor continua pe tot parcursul zilei şi a nopţii.

Pentru deszăpezire, pe parcursul nopţii trecurte, au fost imlicate 66 autospeciale ale Regiei "Exdrupo" şi 42 - ale Regiei Locative. S-a intervenit pe arterele principale şi pe străzile unde circulă transportul public, la curăţarea zăpezii şi la împrăştierea materialului antiderapant, fiind presurată o cantitate de 530 m³ de nisip cu sare, informează serviciul de presă al primăriei Municipiului Chişinău.

Astăzi, drumarii intervin în continuare după prioritate: pe arterele principale şi pe străzile unde circulă transportul public, precum şi pe căile de acces către suburbii. Sunt implicate circa 30 de autospeciale: câte 3 în fiecare sector, precum şi tractoare cu lamă, în suburbii.

Primăria Chişinău solicită conducătorilor auto să renunţe la deplasări în această perioadă, să lase maşinile acasă şi să beneficieze de serviciile de transport public, pentru a evita crearea ambuteiajelor pe străzi. Utilizarea transportului privat este recomandată doar în cazuri de urgenţă.

Totodată, autorităţile municipale cer agenţilor economici şi gestionarilor privaţi ai fondului locativ să curăţe zăpada din faţa sediilor în care activează, precum şi teritoriile adiacente blocurilor locative pe care le administrează.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite