DOSARELE COMUNISTE: Ştabii comunişti, stăpâni în casele deportaţilor

Toată averea basarabenilor trimişi în Siberia sau Kazahstan a fost confiscată, iar locuinţele lor au fost împărţite veneticilor sau vândute pe sub mână funcţionarilor membri de partid.

Ce s-a întâmplat cu averea celor care au fost desemnaţi „duşmani ai poporului"? Toate proprietăţile celor deportaţi în Siberia sau Kazahstan au fost confiscate. Inclusiv casele, care erau râvnite de mulţi doritori de a primi o locuinţă pe gratis. În special, era vorba de aşa-numiţii specialişti trimişi din Rusia sau Ucraina, care credeau că li se cuvin casele „chiaburilor" sau „culacilor".

Mai mult, unii veneau în Moldova anume pentru a căpăta o locuinţă, deoarece nu puteau obţine una în localităţile lor de origine. Din documentele deja publicate, ştim că noii veniţi de peste Nistru abia aşteptau să fie organizată deportarea din iulie 1949 pentru a putea beneficia de locuinţe, mai ales la oraşe, dar şi în centrele raionale sau la sate.

Asta pentru că toate casele deportaţilor urmau a fi expropriate şi distribuite cadrelor din poliţia politică sovietică şi miliţie, şefilor din administraţia locală şi centrală. Altele au fost transformate în şcoli, puncte medicale, biblioteci sau au devenit sedii ale diferitelor instituţii de stat şi de partid.

MĂRUL DISCORDIEI ÎNTRE FUNCŢIONARII COMUNIŞTI
Un document descoperit recent la Arhiva Naţională a Republicii Moldova aruncă o lumină nouă asupra acestei probleme. Astfel, într-o hotărâre a Consiliului de Miniştri al RSSM, din 12 decembrie 1956, semnată de Gherasim Rudi, preşedinte al Guvernului de la Chişinău, sunt trecute în revistă câteva dintre încălcările semnalate.

Acelaşi dosar conţine rapoarte semnate de diferiţi demnitari, printre care şi Nicolai Şciolokov, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al RSSM, viitor ministru de Interne al URSS (1965-1982), care se refereau la situaţia fostelor locuinţe ale deportaţilor. Din aceste documente aflăm destinaţia mai exactă a averilor unora dintre cei mai întreprinzători concetăţeni de-ai noştri, vina cărora consta, din perspectiva regimului totalitar, în spiritul lor gospodăresc.

Potrivit comuniştilor, casele confiscate nu erau administrate conform legislaţiei în vigoare. Amintim că legile sovietice nu erau altceva decât o justificare a voinţei partidului, ele nefăcând altceva decât să impună dictatura comuniştilor, în acest caz, în raport cu proprietăţile aşa-numiţilor „inamici ai poporului". Se făcea trimitere la o decizie a Ministerului Finanţelor din URSS, emisă pe 30 ianuarie 1956, prin care se încerca reglementarea definitivă a acestei chestiuni. Dar şi această decizie, ca şi altele adoptate anterior, fusese încălcată.

CASELE VICTIMELOR, VÂNDUTE ILEGAL

S-a efectuat o verificare a situaţiei în 7 dintre cele 42 de raioane câte existau atunci în RSS Moldovenească. Datele sunt deci incomplete, dar după acestea putem să ne creăm o imagine cât de cât clară asupra situaţiei. Astfel, numai în şapte raioane erau la evidenţă 1.641 de case ale deportaţilor şi fără proprietari (probabil, aparţineau celor refugiaţi în România după 1944).

Acestea reveniseră sovietelor locale, care, la rândul lor, le-au distribuit preşedinţilor de colhozuri, agronomilor, zootehnicienilor, tractoriştilor, dar şi învăţătorilor. De regulă, funcţionarii nu plăteau chiria acestor case (aşa cum prevedea legea), în timp ce tractoriştii, de exemplu, plăteau. Fenomenul fusese semnalat în raionul Vertiujeni. Mai mult, în 170 de cazuri s-a raportat că locuinţele au fost vândute. Pentru aceasta era nevoie de o aprobare specială a Consiliului de Miniştri ai RSSM, prin urmare, a fost încălcată legislaţia în vigoare. În colhozul „Iskra", satul Palanca din raionul Olăneşti, sovietul sătesc i-a vândut lui A.K. Tanâkin o casă confiscată contra sumei modice de 150 ruble, în timp ce preţul real al acesteia era de 19.000 de ruble.

Unii veneau în Moldova anume pentru a căpăta o locuinţă, deoarece nu puteau obţine una în localităţile lor de origine.
Igor Cașu,
Istoric

Cetăţeanului I.D. Diacenko, din aceeaşi localitate, i s-a vândut o casă cu 2.000 de ruble, preţul stabilit de compania de asigurare fiind de 7.000 de ruble (probabil, acesta avea o funcţie inferioară lui Tanâkin şi s-a ales cu o reducere mai mică). În colhozul „Lenin", satul Moscovei, raionul Cahul, preşedintele gospodăriei colective, P.E. Sâcev, a cumpărat o casă cu acareturi adiacente cu 4.000 de ruble, în realitate preţul acestora era de 25.000 de ruble.

Preşedintele colhozului „Lenin" din raionul Glodeni a cumpărat o casă acoperită cu zinc şi două acareturi cu doar 4.000 de ruble. În total, de o manieră asemănătoare, au fost confiscate de funcţionarii comunişti 79 de case în raionul Glodeni, 40 - în raionul Cahul, 23 - în raionul Călăraşi, 14 - în Soroca, 12 - în Ciadâr-Lunga etc.

LI S-A INTERZIS SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN MOLDOVA
Regimul sovietic comunist totalitar a urmărit mai multe obiective prin strămutările forţate ale populaţiei din RSS Moldovenească: 1) asigurarea economiei sovietice cu braţe ieftine de muncă în zone cu un climat aspru, 2) eliminarea cetăţenilor potenţial refractari la procesul de colectivizare al agriculturii, de fapt de confiscarea nelegitimă a pământului, animalelor şi utilajului, 3) asigurarea colhozurilor cu echipament şi animale de tracţiune pe gratis, din contul celor deportaţi, 4) asigurarea cu spaţiu locativ a numeroaselor cadre venite de peste Nistru, mai ales ruşi, ucraineni şi evrei, dar şi a localurilor cu destinaţie educaţională, medicală sau administrativă.

Foarte rar s-a întâmplat ca foştii deportaţi, reveniţi acasă în ciuda interdicţiilor impuse şi păstrate de Hruşciov şi Brejnev, să-şi recapete locuinţele confiscate în mod criminal de către statul comunist. Mai mult, însăşi interzicerea revenirii la locul de baştină era menită să asigure liniştea trufaşă a funcţionarilor comunişti, care s-au pricopsit între timp cu case dintre cele mai frumoase şi impunătoare pe care le avea Basarabia la acea vreme.

Astăzi, problema caselor confiscate de regimul comunist nu este nici pe departe rezolvată, fie din cauza legislaţiei, fie din lipsa voinţei politice în acest sens.

Peste 100.000 de deportați în Siberia

Printre cele mai cunoscute metode de teroare comunistă a fost deportarea în masă în Siberia. Au existat trei mari valuri de deportări şi multe altele care au vizat grupuri mai mici. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, de pe teritoriul RSS Moldoveneşti au fost deportate 18.500 persoane, în cea din 5-6 iulie 1949 - 35.000, iar în cea din 31 martie-1 aprilie 1951 - circa 2.600 persoane.

De fiecare dată au fost vizaţi etnici români, dar şi găgăuzi, bulgari, ucraineni, ruşi, evrei etc. În realitate însă numărul deportaţilor este de două ori mai mare, ridicându-se la peste 100 de mii de persoane.