Avocaţii companiei ce ar fi cumpărat 27,5% din acţiunile MAIB, acuză autorităţile de presiuni asupra instanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii firmei Merchant Outpost Company, care se pretinde că este noul proprietar al pachetului de acţiuni la banca moldovenească, au anunţat că au plătit fosştilor acţionari circa 30 milioane de dolari.

"Pachetul de 27,5% de acţiuni la Moldova-Agroindbank a fost cumpărat de la foștii proprietari în mod legal, contra 30 milioane de dolari, sub formă de cambii. Tranzacţia a avut la Sankt Petersburg în februarie 2010", a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, Oleg Veremeenko, avocat la Biroul "ACTIO", din Kiev.
În opinia avocatului,care reprezintă interesele companiei Merchant Outpost Company, oamenii politici de la Chișinău și, în special, premierul Vlad Filat,fac aprecieri denigrante asupra acestei tranzacții şi exercită astfel presiuni asupra instanței de judecată, până la pronunțarea unei deciziii judecătoreşti finale".

Veremeenko s-a arătat nedumerit de faptul că autorităților de la Chișinău "nu le sunt pe plac" noii proprietari ai acestor acțiuni, chiar dacă şi ei sunt investitori, iar "banii acestora nu se deosebesc de cei ai investitorilor vechi".
Potrivit avocaților de la Actio, după tranzacția între Merchant și cei şase 6 investitori din Slovenia, ultimii ar fi refuzat să transmită aceste acțiuni companiei off-shore. Ca urmare un arbitraj ad hoc din Sankt Petersburg a confirmat tranzacția, iar ulterior Curtea de Apel de la Bender, cu sediul la Căușeni a confirmat decizia instanței de Sankt Petersburg, ca aceasta să fie executată şi în Republica Moldova.

Pe de altă parte, grupul foștilor investitori europeni de la MAIB, a declarat că atacul fără precedent în mass-media, organizat de Merchant Outpost Company în Chişinău, demonstrează direct implicarea companiei în sustragerea acţiunilor grupului de investitori ai băncii Moldova-Agroindbank.
Avocații grupului de investitori europeni au precizat că originalul "hotărârii" instanţei de arbitraj ad hoc din Sankt Petersburg, care a constituit "temeiul juridic" pentru sustragerea acţiunilor MAIB, nu a fost găsit încă. Nici dosarul arbitral şi nici hotărârea arbitrală nu a fost înregistrată în instanţele judecătoreşti de stat din Federaţia Rusă.
În plus, iunie 2011, Curtea de Apel Bender a recunoscut şi a autorizat executarea hotărârii arbitrale în Republica Moldova, însă dosarul instanţei din Bender nu conţine originalul hotărârii arbitrale. Victimele nu au fost înştiinţate în prealabil despre judecarea cauzei de către Curtea de Apel Bender. Potrivit investitorilor europeni, atacatorii ar fi folosit documente contrafăcute.

Săptămâna trecută premierul Vlad Filat a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă că acţionarii de la patru bănci comerciale din Republica Moldova: Moldova - Agroindbank, Universalbank, Banca de Economii și Victoriabank au fost supuşi unei "tentative de însuşire frauduloasă a acţiunilor acestor bănci". Astfel, la Moldova-Agroindbank a fost atacat un număr de 27,5% dintre acţiuni, la Universalbank - un pachet de 78,61%, la Banca de Economii - un pachet de 16,4%, iar la Victoriabank - un pachet 5% din acțiuni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite