Adevarul.ro

Sentinţa în procesul lui Adrian Năstase tinde să fie comentată ca o ştire de senzaţie şi atât: „Primul fost premier condamnat!“. Dar mai e şi altceva.

În povestea cu „Trofeul Calităţii", adevăratul subiect îl reprezintă nu atât fostul premier, cât metodele de a face bani pentru partid. Or, aceasta pare să fi devenit o temă uitată în România. Din când în când, mai încearcă să o aducă pe agendă unele organizaţii ale societăţii civile, dar fără succes. Partidele par să fie mulţumite cu situaţia actuală şi nu îşi propun să schimbe legea prin care sunt finanţate.

Nici măcar nu e nevoie de cine ştie ce analize sofisticate pentru a observa că, după legea actuală, partidele nu pot aduna, pentru campania electorală, suficienţi bani curaţi. Aşa că inventează tot felul de scheme şi găsesc tot felul de subterfugii pentru a acoperi costurile foarte mari ale campaniilor. Dacă ar avea un comportament raţional şi democratic, partidele parlamentare ar trebui să fie cele dintâi interesate de adoptarea unor norme care să facă posibilă o finanţare corectă şi transparentă: ar scăpa astfel de efortul de a inventa tot felul de şmecherii şi de grija să nu fie descoperite de DNA. Dar partidele noastre şi liderii lor nu mai au de mult un comportament raţional.

Obsedate de imagine şi de prezenţa la televizor, cu o funcţionare internă precară şi nedemocratică, partidele politice au devenit, în România, un fel de jucării mecanice dependente de sondaje. Substanţă ideologică nu au, principiile sunt sacrificate de dragul oportunităţilor, iar acţiunile politice sunt mult mai palide decât risipa de vorbe. Partidele nu ştiu să atragă şi să promoveze oamenii competenţi şi sunt principalele vinovate pentru neîncrederea publicului în politică şi în politicieni. Ocupate cu tot felul de mărunţişuri şi şmecherii, partidele româneşti se luptă orbeşte pentru a câştiga câteva procente în sondaje sau pentru racolarea oamenilor de la adversari, dar nu observă că, în ansamblu, au de pierdut: sentimentul că toate sunt „o apă şi-un pământ" e tot mai răspândit în electorat. Ar fi nevoie urgentă de o reformare a partidelor, iar modalitatea de finanţare - care să le permită să-şi adune banii necesari corect, cinstit şi la vedere - ar putea fi un pas esenţial. E adevărat, se tem că asta le-ar strica schemele de relaţii şi cârdăşii construite de atâta timp. Aşa că preferă un statu- quo, mizează în continuare pe prezenţa la televizor şi pe „cumpărarea" ieftină a electoratului. Dar asta nu e decât o sinucidere lentă şi o compromitere totală a ideii de a face politică în România.

Mircea Vasilescu este redactor-şef „Dilema veche"