Domnu’ Dan şi Domnu’ Gigi

Ar fi bine ca Gigi Becali şi Dan Diaconescu să se concureze în acelaşi colegiu. Măcar am scăpa de unul dintre ei din viitorul Parlament.

Domnu' Dan şi Domnu' Gigi sunt cele mai televizate figuri din România. Iar în popor sunt văzuţi ca nişte binefăcători. Domnu' Dan promite, la televiziunea sa, mii de euro pentru fiecare locuitor, iar apariţia cu sacii de bani când a vrut să cumpere Oltchimul a creat cu siguranţă într-o bună parte a cetăţenilor senzaţiunea că „da, domnule, îi are şi îi dă". Domnu' Gigi a fost şi el privit de mulţimi de telespectatori scoţând teancul de euroi din buzunar şi împărţind în dreapta şi-n stânga, iar de sărbători amărâţii se înghesuie la poarta vilei sale pentru a căpăta pomană. Transformarea lor în personaje politice de prim plan reprezintă culmea şi sinteza năbădăioasei noastre tranziţii, care a început - să nu uităm - cu „aţi minţit poporul cu televizorul". Asta se spunea - ce vremuri! - pe când exista doar televiziunea de stat. Acum minciunile sunt multiple, perfecţionate şi transmise în eter de televiziuni private. Care, de dragul audienţei - adică pentru bani - exploatează de ani buni inşi precum Domnu' Dan şi Domnu' Gigi, care în ţări aşezate ar fi cel mult subiect de fapt divers. La noi, au devenit politicieni de prim rang, lideri de opinie şi viitori salvatori ai naţiei.

Intrarea lui Gigi Becali în PNL a stârnit comentarii dezamăgite: mulţi editorialişti au deplâns decăderea liberalismului, făcând comparaţia între ce se întâmplă azi şi vremea lui Brătianu. Au dreptate, desigur, dar nu e nevoie să mergem atât de departe. Liderii liberali de azi sunt de o calitate mult mai proastă şi faţă de liberalii de la începutul anilor '90! Iar discuţia despre doctrină sau idei liberale nu mai are rost de multă vreme, căci singura „ideologie" înţeleasă de şefii PNL este cea a conturilor din bancă. Aşa încât intrarea lui Becali în PNL e cât se poate de naturală, căci vine în partid cu buzunare cu tot, nu? În plus, aduce şi un suflet sensibil: despre talentul oratoric al noului său şef, Crin Antonescu, a spus că „te face să plângi". Şi Gigi Becali are talent înnăscut de vorbitor - mai ales la porcării, înjurături şi bâte-n baltă - dar alianţa dintre oratoria goală a lui Crin Antonescu şi buzunarele pline ale lui Domnu' Gigi va fi mult mai performantă. Căci acum nu se mai minte poporul doar cu televizorul, ci şi cu banii la vedere. Domnu' Dan este, din acest punct de vedere, mai bun: bani şi televizor la un loc, printr-o singură apăsare a telecomenzii pe butonul rezervat OTV!

E inutil, în aceste condiţii, să mai discutăm de doctrine, idei şi alte fleacuri de-astea. Calitatea politicienilor români e tot mai proastă de la o legislatură la alta. O eventuală confruntare, în acelaşi colegiu, între Dan Diaconescu şi Gigi Becali ar fi o sinteză perfectă a halului în care a ajuns politica românească: vorbe goale, televiziune multă, promisiuni că cetăţenii vor primi nişte bani căzuţi din cer sau ieşiţi din marele buzunar al statului care - nu-i aşa? - trebuie să ne ţină pe toţi, că doar de-aia îl avem. Cam ăsta e nivelul politico-mediatic de la noi. Domnu' Dan şi Domnu' Gigi nu sunt decât două întruchipări ale curentului dominant în politica românească, două expresii ale anormalităţii în care ne complacem de atâta vreme.

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema Veche" şi în fiecare joi semnează această rubrică în ziarul „Adevărul".