Cu ce ne alegem după suspendare

Întregul balamuc politic din ultimele luni are şi părţile lui bune.

Democraţia şi statul de drept scârţâie din toate încheieturile (căci despre asta este vorba, nu despre persoane numite Băsescu, Antonescu, Ponta sau altcumva). Nu ne ridicăm la standarde europene în materie de calitate a democraţiei şi aderarea la UE a însemnat, pentru majoritatea cetăţenilor, doar "banii de la Bruxelles". Atât. Şi nici banii n-am reuşit să-i luăm. Dar ne putem da seama acum, concret, cât e de bine că suntem în Uniunea Europeană şi NATO.

Dacă n-am fi fost, până acum s-ar fi ales praful de democraţia noastră şi am fi avut deja instaurat nu un regim autoritar, ci o ciorbă locală în care nu se respectă nicio lege sau în care legile, principiile şi Constituţia pot fi manevrate după cum hotărăşte grupul aflat la conducere. Dacă n-am fi în UE şi NATO, presa internaţională ne-ar privi ca pe o ţară îndepărtată cam ciudăţică, bună de pus la rubrica „alte ştiri" şi gata.

Partea bună a lucrurilor se vede şi în felul cum gunoiul se încăpăţânează să nu stea sub preş, unde au încercat să-l ascundă interimarul nostru şi guvernul său. Degeaba spune dl Antonescu că americanii „nu au informaţii corecte despre situaţia din România", degeaba încearcă dl Ponta să convingă poporul cu televizorul că opinia publică şi liderii politici din Occident sunt manipulaţi de Traian Băsescu. Informaţia circulă liber, miş-maşurile nu mai pot fi ascunse în curtea din spate a partidului.

Partea rea este că guvernul Ponta a gândit un întreg plan de ordonanţe care urmau să „rezolve" totul rapid. Partea bună a părţii rele este că, după primele ordonanţe de urgenţă, diverse grupări ale societăţii civile au reacţionat. Ba chiar înainte de a începe planul de suspendare a preşedintelui au fost reacţii faţă de modul abuziv de a schimba instituţiile: e vorba de ordonanţa ICR, care a declanşat proteste faţă de „stilul" noii puteri. Cu problemele şi cu slăbiciunile ei, în cazuri-limită societatea civilă se mişcă repede. Iar jucăria numită Facebook (şi mediile online în general) reprezintă un instrument eficient întrebuinţat. (Cu amendamentul că, de multe ori, pofta de reacţie şi protest rămâne la stadiul de „join my cause" pe Facebook.)

Există o parte bună şi pentru PDL. Trezindu-se brusc în opoziţie, PDL s-a mai dezmeticit un pic. Dar tot un partid nereformat este, care acum s-a regrupat de nevoie în jurul eternului „mare strateg" Vasile Blaga, dar şi-a văzut limitele: caii mari din vremea guvernării s-au risipit. Dacă nu vrea să dispară cu totul, PDL trebuie să se reformeze serios.

Anchetarea fraudelor de la vot e, de asemenea, un lucru bun. Poate că, dincolo de manipulările TV şi de declaraţiile politicienilor, destui cetăţeni obişnuiţi vor înţelege în sfârşit că votul e un lucru serios şi nu se vinde pe 50 de lei sau pe câteva pungi de orez. Forţa exemplului ar putea funcţiona, prin satele şi oraşele patriei noastre, mai bine decât propaganda de la televiziunile lui Voiculescu dacă anchetele vor fi corecte şi duse la bun sfârşit.

Partea cea mai bună a întregului balamuc este că, dacă vrem, ne putem vedea limitele, ne putem privi în oglindă: o societate imatură, cu un număr mare de cetăţeni uşor de păcălit cu televizorul (şi încă prin manevre de propagandă grobiană, nu prin cine ştie ce subtilităţi), cu o democraţie slabă, cu un fel de slăbiciune emoţională colectivă: lumea şi-a revărsat două nervozităţi, una pro şi alta contra Băsescu. Grija pentru valorile democraţiei agită mult mai puţin spiritele, raţiunea încă nu pare a fi o valoare în societatea românească. E adevărat, cu politicieni atât de iraţionali, ar fi şi greu. Dar - cum zic - există şi o parte bună în toate relele astea: se mai limpezesc lucrurile, avem ocazia de a ne face curăţenie generală.

Dacă vrem, desigur.

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema Veche" şi în fiecare săptămână semnează această rubrică în ziarul „Adevărul".