Cetăţenii turmentaţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

«Eu cu cine votez?» – întreba, printre sughiţuri, Cetăţeanul turmentat. «Noi de ce votăm?» – se întreabă azi cetăţenii români.

Aparent, votul e pro sau contra Traian Băsescu. Ar fi bine dacă ar fi aşa de simplu. Numai că referendumul de duminică e o problemă mai complicată. USL a venit la putere cu ideea fixă de a-l suspenda pe preşedinte. A făcut-o prin jocuri politice, nu după prevederile Constituţiei: nu există, practic, nici o faptă gravă de încălcare a Constituţiei care i se poate imputa preşedintelui. A constatat asta chiar Curtea Constituţională. În plus, USL a schimbat la repezeală legi şi instituţii ale statului pentru a construi un fel de partid-stat pe care să îl controleze total.

Şi atunci, ce au de votat cetăţenii? De ce ar trebui să meargă la vot? În primul rând, pentru a restabili legalitatea şi statul de drept. Aici Traian Băsescu avea dreptate când spunea că „cetăţenii ar trebui să le dea o lecţie politicienilor". USL a dus România înapoi cu mulţi ani din punctul de vedere al funcţionării democraţiei. Îngrijorarea UE şi a presei internaţionale e cât se poate de justificată, oricât ar clama Victor Ponta că Occidentul e „manipulat de Băsescu". Numai că, după atâta otravă răspândită în spaţiul public, după atâta propagandă deşănţată la televiziunile de serviciu ale noii puteri, după ce s-a vorbit ani la rând despre „dictatorul Băsescu", nu există un număr destul de mare de cetăţeni decişi să apere statul de drept şi conştienţi că, de fapt, aceasta e adevărata miză. Majoritatea oamenilor a înţeles că este vorba despre Băsescu - cel care a tăiat salariile, a luat măsuri de austeritate, a patronat abuzurile guvernului Boc etc. Faptul că în vremea sa justiţia a devenit tot mai funcţională şi independentă e o abstracţiune pentru cei mai mulţi. Aşa că nemulţumiţii vor ieşi la vot să „scape ţara de Băsescu", aşa cum îi îndeamnă USL, fără să-şi pună problema că, după aceea, nu va urma nimic bun. Dacă preşedintele nu revine la Cotroceni, instabilitatea va fi şi mai mare, criza se va adânci, deriva instituţiilor statului va continua, sub un guvern condus de un plagiator dovedit, care nu mai are niciun pic de credibilitate în UE. Restul anului 2012 va fi pierdut într-o permanentă campanie electorală, iar redresarea se va face şi mai greu în 2013. Dacă preşedintele revine la Cotroceni prin invalidarea referendumului, vestea bună e că ne vom întoarce la o situaţie constituţională, cu un preşedinte ales de popor pentru un mandat de 5 ani. Dar cum vor coabita preşedintele şi premierul, după ce s-au ameninţat reciproc cu puşcăria? Şi cum se va face, atunci, un nou guvern, atâta timp cât majoritatea parlamentară e a USL? Deci, oricum am întoarce-o, tot instabilitate va fi.

Situaţia cea mai bună ar fi fost revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni datorită votului popular: adică printr-un scor favorabil la referendum. Dar această ipoteză a căzut cu totul din momentul în care PDL a cerut alegătorilor săi să stea acasă. Iar stilul repezit al lui Traian Băsescu i-a jucat din nou feste: după ce a spus de mai multe ori că vrea să câştige bărbăteşte, prin luptă, a redevenit „pragmatic". Şi a întors-o, declarând şi el că prezenţa la vot ar însemna „legitimarea acţiunilor USL". Ceea ce e un sofism, dar nu asta e problema, ci confuzia creată în rândul votanţilor.

Prin urmare, majoritatea USL, care de două luni săvârşeşte abuz după abuz şi a dus de râpă imaginea României, îi invită pe cetăţeni să-l destituie pe „dictator", iar preşedintele ales îi îndeamnă să stea acasă, ca să-l ajute să revină la Cotroceni prin invalidarea referendumului. Cetăţenii, turmentaţi sau nu, vor face ce vor crede de cuviinţă. După 29 iulie, se vor trezi cu aceleaşi probleme. Plus o jumătate de an pierdută în cafteli politice inutile şi o ţară care a redevenit oaia neagră a Europei.

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema Veche" şi în fiecare joi semnează această rubrică în ziarul „Adevărul".

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite