Ceilalţi olimpici, „tocilarii“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştiţi în ce domeniu se află România pe locul I în UE? Într-unul singur: premiile câştigate la Olimpiada internaţională de matematică. Şi?

Toată lumea ştie că, de ani întregi, reprezentanţii României obţin rezultate foarte bune la Olimpiadele internaţionale de matematică, fizică, biologie, chimie. Sistematic. Când se întorc cu medaliile la gât, câteva zile devin subiect de presă, unii şi alţii profită de ocazie pentru a lăuda „sistemul românesc de învăţământ" (deşi performanţele lor nu sunt în primul rând generate de „sistem", ci de vocaţia lor şi a profesorilor care îi pregătesc) şi gata. În restul anului nu-i mai bagă nimeni în seamă, iar ideea de a face performanţă ştiinţifică sau culturală nu se bucură de respect în societatea noastră. Cei mai mulţi dintre ei pleacă la studii în străinătate şi destui rămân acolo. Pe unde întorci capul, prin lume şi pe Internet, dai de matematicieni români de excepţie - la mari firme, la universităţi de elită, la institute de cercetare fabuloase. „Noi, ceilalţi" ne lăudăm şi ne mândrim cu „tocilarii" când ne aducem aminte, dar nu ne pasă de tristeţile unora dintre ei care stau „afară" tocmai pentru că România nu ştie să le aprecieze calităţile, nici să le pună în valoare competenţa, în beneficiul public. Societatea noastră imatură nu e preocupată de ştiinţă, de cercetare şi dezvoltare. Astfel de teme sunt cu totul absente din peisajul public, deşi viaţa noastră şi a copiilor noştri depinde într-o măsură mult mai mare de dezvoltarea ştiinţei, a tehnologiei, a culturii decât de războaiele politice stupide în care se consumă atâtea energii. Iar cariererele ştiinţifice excepţionale ale acestor tineri vor dura mai mult şi decât „războiul referendumului" în care ne-am afundat, şi decât mandatele vremelnicilor noştri preşedinţi şi premieri. Dar cui îi pasă?

A existat, ani la rând, obiceiul (mai degrabă simbolic, dar important pentru aceşti copii excepţionali) ca ministerul Educaţiei să-i premieze. Cu maximum 2000 de euro pentru o medalie de aur. S-a dus şi acest obicei. Profesorul Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic de matematică - altminteri, un om de o mare discreţie - a publicat o impresionantă scrisoare deschisă către premier şi către preşedintele interimar, în care îşi exprimă nemulţumirea că premierea acestor elevi de excepţie n-a mai avut loc. Coincidenţa face ca, la scurtă vreme după aceea, premierul să se laude cu premierea (mult mai substanţială) a sportivilor olimpici. Iar primarii oraşelor din care provin sportivii să se înghesuie şi ei să le ofere premii, apartamente, titluri de cetăţean de onoare. Bineînţeles că sportivii trebuie premiaţi şi onoraţi pentru munca şi talentul lor. Dar această întrecere (socialistă?) a politicienilor de a se gudura pe lângă campioni e greţoasă. La fel de greţoasă ca neglijenţa cu cu care sunt trataţi şi sportivii, şi elevii olimpici - de către aceiaşi politicieni - înainte să devină faimoşi. Diferenţa e însă că, dacă pentru campionii de la Londra s-au găsit câteva milioane de euro pentru a fi premiaţi, pentru elevii premiaţi (în 2011!) la olimpiadele internaţionale nu s-au putut găsi, de anul trecut până acum, nici măcar câteva zeci de mii de euro.

Scrisoarea d-lui profesor Radu Gologan - repet, un om de o calitate deosebită şi de o modestie rară - e admirabilă în tonul şi stilul ei şi sintetizează perfect marea problemă: nepăsarea crasă faţă de performanţele intelectuale de anvergură. Dar tăvălugul românesc merge mai departe. Va trece şi acest „caz". Tinerii excepţionali îşi vor vedea de carierele lor. Vor rămâne cu tristeţea că ţara lor face totul să-i alunge. Iar societatea românească va rămâne în nesimţirea ei fără cvorum faţă de performanţa intelectuală.

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema Veche" şi în fiecare joi semnează această rubrică în ziarul „Adevărul".

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite