Iertarea lui Băsescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştiu şi recunosc: e greu de imaginat că Traian Băsescu o va lua curăţit de la capăt, călcându-şi pe orgoliu pentru un iluzoriu armistiţiu social.

Primul lucru pe care ar trebui să-l facă Traian Băsescu, odată întors la Cotroceni, ar fi să-şi ceară iertare. Un învingător adevărat nu ia, niciodată, nimic: dăruieşte. Pentru că orice victorie înseamnă preluarea unui teritoriu necunoscut, fie el fizic sau mental, iar cucerirea veritabilă e golire de sine.

Să-şi ceară iertare pentru că, în cei 8 ani de când e preşedinte, nu a găsit nicio metodă de a comunica şi cu jumătatea adversă, cea care nu l-a ales, şi care, în consecinţă, a crescut continuu, încrâncenată şi aberantă, ca un copil neiubit.

Pentru că a avut trei şanse istorice, în 2004, 2007 şi 2009, de a coagula, de a se ridica deasupra logicii electorale, şi le-a ratat pe toate trei, dezbinând şi răzbunându-se. Acum o primeşte pe a patra.

Pentru că are un singur proiect naţional cât de cât închegat - modernizarea statului, însă şi acesta riscă să eşueze atât timp cât sistemul politico-administrativ blochează intrările care l-ar putea însănătoşi. Asta s-a văzut cel mai bine în acest an, când doi premieri consecutivi, Ungureanu şi Ponta, n-au avut de unde să aleagă câte o duzină de miniştri rezonabili, nici de pe dreapta, nici de pe stânga.

Să-şi ceară iertare fiindcă remarcabilul său gest din 2005, condamnarea comunismului, a rămas o excepţie nostalgică pentru omul de stat ce-ar fi putut să fie. Dar niciodată nu va fi, dacă nu înţelege că a condamna comunismul înseamnă a reuni, fie şi întârziat, 1947 cu 1989. Altfel, memoria colectivă nu e scutită de Alzheimer.

Să-şi ceară iertare, umil, românilor afectaţi de reducerile bugetare, celor care au priceput de ce a fost nevoie de austeritate, dar şi milioanelor care continuă să creadă că exista altă cale. Niciuna dintre aceste categorii nu îşi iubeşte ţara mai puţin.

Ştiu că toate acestea sunt improbabile, că e mult mai plauzibil ca a patra instalare la Cotroceni să îi aducă lui Traian Băsescu o şi mai mare dorinţă de a-şi scoate adversarii din joc, de a le arăta cine e „stăpânul". (Apropiaţii care îl sfătuiesc în acest sens sunt mai condamnabili decât „puşcăriabilii" împotriva cărora a vorbit pe tot parcursul suspendării.)

Ştiu şi recunosc: e greu de imaginat că Traian Băsescu o va lua curăţit de la capăt, călcându-şi pe orgoliu pentru un iluzoriu armistiţiu social. Nimic din trecutul său nu ne dă speranţe, iar mecanismele puterii ar expedia un asemenea demers la rubrica de „contraindicaţii". În fapt, spovedania publică a preşedintelui nu doar că n-ar fi un semn de slăbiciune, ci ar arăta, spre mirarea majorităţii, că el a înţeles în sfârşit care îi e misiunea.

Iertarea, o ştim fiecare, e un miracol al începutului. Dacă o aştepţi de la cineva drag, e simplu. Când o primeşti de la mai mulţi, te eliberează. Dar dacă eşti în stare să o ceri duşmanilor, e istorie.

Mihnea Măruţă este redactor-şef ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite