Adevarul.ro

Alegerile din 7 iunie încep să dea un frison politicienilor în mijlocul indiferenţei opiniei publice. Cred că sursa acestei situaţii vine nu doar din depărtarea la care se află Bruxelles-ul, ci şi din ce s-a întâmplat la ultimele alegeri. Candidaţii şi partidele care îi susţin au intrat deja în obişnuitul lor joc de imagine. Văd aici o imprudenţă în repetarea aceloraşi tehnici ştiute, detectate de mai toată lumea. Formula „Promite orice, oricui!“ nu sunt sigur că va mai ţine cel puţin de data asta.

Aventura din toamnă e de dată prea recentă ca să îl mai determine pe naivul alegător să se ducă în duminica fatală la secţia de votare „să se exprime“. Lumea politică a dezvoltat în România un sistem de oglinzi folosit mai curând de iluzionişti la circ. Aici poţi să o faci să dispară pe frumoasa în şalvari vârând-o într-o cutie, şi, când maestrul o deschide, să constaţi că nu mai e acolo. Sau că înfige vreo şapte săbii în cutia în care a fost închisă, şi aceeaşi victimă inocentă nu moare, ba mai apare bine mersi şi foarte vie la aplauze. Astea sunt şmecherii tipice de acum ale celor care se înscriu în cursa pentru un loc în Parlament, Cotroceni sau la Bruxelles. Totul se desfăşoară aşa începând cu actualul sistem electoral, vândut publicului drept altceva decât este de fapt. E un „uninominal“ care nu e uninominal. De aici toate cărţile sunt măsluite.

Momentul este dominat de altă agendă, una care ţine în esenţă de cacialmaua trasă de bravii candidaţi la alegerile trecute. Se repară greşeli, se cer scuze, se răzgândeşte, se spune că nu e adevărat. Se dă din colţ în colţ! Toamna trecută s-au vehiculat ca la alba-neagra. la bâlci, sume uriaşe care ar trece, vezi Doamne, în contul unor alegători numeroşi, dacă dau la schimb votul lor preţios. Unii au oferit concret lu’ ţaţa Leana şi lu’ moş Nae punga cu făină, milionul de lei, sticla de ulei. Alţii, mai tari, nu au dat nimic în afară de vorbe. De exemplu: profesorii. De presupus că sunt o elită, oameni informaţi peste medie. Paradoxal, ei au păţit-o cel mai rău. Prostiţi, momiţi şi ameţiţi cu promisiuni tari de tot (50% creşteri salariale), ei se văd acum uitaţi. În plus, apare preşedintele nostru în faţa presei şi zice că a fost o eroare, că şi-o asumă etc.

De vreme ce unii au câştigat alegerile cu poveştile astea, au şi o răspundere. Una mare. Nu poţi acum să ridici din umeri şi să laşi lucrurile aşa. Putea atunci să nu semneze şi să zică „Aiasta nu se poate!“ Cum nu a vrut să îşi pună lumea în cap şi nici să îşi scoată partidul din cărţi, a semnat nu ca un preşedinte, ci ca primarul, ştiind foarte bine că nu se poate ţine de promisiune. De unde ştim? Păi tot domnia sa spusese ceva mai devreme, la începutul dezbaterii, acest lucru simplu: nu sunt bani. Apoi, s-a răzgîndit, acum s-a mai răzgîndit odată într-o scenă lacrimogenă şi îşi întoarce obrazul.

Până la urmă, morala fabulei e destul de simplă: va veni lumea la vot în iunie? Da sau nu? Sau va privi cumva de acasă, la TV, în emisuni la fel de false ca şi campania care se încheie? Ziua de 7 iunie are toate şansele să fie o zi frumoasă, care va alunga lumea în afara oraşelor murdare, inundate de afişe electorale. Se va refugia la iarbă verde să se dedea unei plăceri englezeşti, numită picnic în Ferentari. Cu mici, bere, crenvurşti, de data asta pe banii lor, nu ca la 1-2 Mai a.c., când au fost oferiţi gratis de candidaţi. 

La 7 iunie vom verifica de fapt reacţia electoratului la tertipurile electorale ale politicienilor. A învăţat ceva din cacialmaua din toamnă sau uită/iartă repede? Absenteismul va fi regula. Dar şi direcţia în care se vor îndrepta voturile ne va spune multe lucruri despre memoria colectivă pe termen scurt.