Neylini, un debut furtunos în muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are un nume de scenă cu rezonanţă elenă şi a avut anul trecut una dintre cele mai difuzate piese în România.O cheamă Liliana Nicoleta Nae, iar acum două săptămâni şi-a lansat un nou single, „Ame“.

O mare pasionată a culturii greceşti, Neylini a adoptat acest nume de scenă la propunerea făcută de managerul ei, Cornel Zidaru, care a venit cu ideea unui joc de cuvinte, pornind de la numele ei.

„Mi-a plăcut pentru că rezultatul are o rezonanţă grecească, iar eu sunt pasionată de când mă ştiu de cultura acestei ţări. A avut însă o mare importanţă şi faptul că se potrivea cu stilul muzical pe care îl abordam în acea perioadă, un pop-dance cu influenţe greceşti şi pasaje instrumentale de bouzouki. Întâmplător sau nu, piesa cu care mi-am făcut intrarea, ceva mai spectaculos, în showbiz-ul românesc, «Muleina» purta tot amprenta Greciei, datorită versurilor", povesteşte cântăreaţa care va împlini 27 de ani în luna iunie.

Primul hit internaţional

Tânăra originară din oraşul Giurgiu spune că „Muleina" a însemnat un vis împlinit, după ani de muncă în studiouri şi concerte mici. Hitul i-a adus recunoaştere şi în România, dar şi la nivel internaţional, cântăreaţa ajungând să cânte în faţa unui public mult mai larg, în cluburi cu renume din întreaga ţară.

În plus, ea a avut o colaborare cu o echipă de profesionişti în sound, dans şi imagine, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna: „În plan personal, «Muleina» m-a făcut să mă simt mai norocoasă, mai fericită că trăiesc şi cânt în fiecare zi. Nu trebuia să‑mi demonstrez că pot, ştiam că pot, trebuia doar să se întâmple odată." Piesa are versurile în limba elenă, alegerea fiind făcută de compozitorul Adi Cristescu. Acesta a apelat la tânăra cântăreaţă într‑un moment în care se pregătea să renunţe la visul ei, după cum recunoaşte: „Ştiţi cum se spune, lucrurile bune se întâmplă când nu te aştepţi. Oricum, multă vreme lumea chiar a crezut că sunt grecoaică."

Vrea o colaborare cu un DJ străin

Nicoleta e licenţiată în Relaţii Comercial-Financiar Bancare Interne şi Internaţionale şi are un master în Managementul Afacerilor Comerciale. Ea spune că avea nevoie şi de o legătură cu lumea din afara muzicii şi, fiind pasionată de acest domeniu, s-a gândit că este un plan bun pentru viitor, în cazul în care trebuie să facă altceva vreodată. „În facultate am învăţat şi am cântat cu aceeaşi pasiune. Acum, însă, nu cred că aş avea timp pentru un job de la 9.00 la 17.00, dar mă bucur că am investit în mine şi din acest punct de vedere, că mi-am demonstrat că îmi pot urma şi latura practică fără regrete", completează ea.

Neylini a lansat în urmă cu puţin timp un nou single, „Ame", motiv pentru care a organizat pe site-ul ei, www.neylini.ro, un concurs, în cadrul căruia fanii îşi pot da cu părerea asupra a ceea ce înseamnă titlul şi cum ar putea fi tradus. „Reacţia este una foarte bună, după părerea mea, dat fiind faptul că avem deja peste 150 de participanţi", spune ea.

O adeptă a stilului alert, este convinsă că cea mai nouă melodie a ei va fi la modă în această vară pe litoral, însă spune că va lansa şi albumul de abia după ce o să promoveze cel de-al treilea single. Per ansamblu, materialul va fi unul echilibrat, structurat pe mai multe stiluri: „Ideea este ca atunci când eşti în club să te distrezi, însă acasă ai nevoie de chillout."

Un alt vis al ei ce pare mai aproape de realitate e o colaborare cu un DJ de renume internaţional: „Nu vreau să mă gândesc foarte departe, las lucrurile să se întâmple de la sine, aşa cum am făcut şi înainte de «Muleina». Cert este însă că mi-ar plăcea să lucrez cu un DJ cunoscut din străinătate, să văd cum se întâmplă lucrurile la un alt nivel, cum e sound‑ul cluburilor din afară şi cum s-ar potrivi vocea mea într‑o astfel de poveste", mai spune ea.

Reţeta fericirii

Fire veselă, Neylini preferă rozul atunci când vine vorba despre culoarea preferată, deoarece din punctul ei de vedere este nuanţa optimismului. Printre hobby-urile ei se numără vizionarea de filme şi, bineînţeles, cumpărăturile, „cam ce îi place oricărei fete de vârsta mea", se alintă ea zâmbind.

De când s-a lansat la un alt nivel, Neylini recunoaşte că se împarte din ce în ce mai greu între viaţa personală şi cea profesională, însă, din punctul ei de vedere, a găsit o rezolvare: echilibrul. „Reţeta fericirii înseamnă pentru mine să fiu ocupată pe plan profesional şi împlinită pe plan personal. Iar asta cere muncă."

Cântăreaţa a petrecut ziua de 1 mai în staţiunea Băile Felix, de lângă Oradea, unde a susţinut un concert. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite