Adevarul.ro

Bere Gratis lansează „Pe marele ecran”

28 noiembrie 2009, 16:37 |  Autor: Maria-Clara Brumariu | 

Cuvinte cheie: Bere Gratis, album, lansare,

Membrii trupei Bere Gratis sunt de zece ani împreună

Membrii trupei Bere Gratis sunt de zece ani împreună

 

Formaţia a scos de curând un nou single, „Pas în doi”, şi se pregăteşte să prezinte albumul „Pe marele ecran”. Până atunci, solistul Miţă (Mihai Georgescu) a povestit pentru „Adevărul magazin de duminică” modul în care îşi vor petrece membrii trupei Sărbătorile şi cât de des primesc bere pe gratis.

Noul single „Pas în doi" transmite un mesaj despre relaţia strânsă dintre femeie şi bărbat, după cum explică Miţă. „Noi am mai folosit această temă şi acum am continuat şirul de idei despre familie şi uniunea dintre el şi ea. Dragostea e privită din foarte multe unghiuri şi noi am încercat să atingem cât mai multe dintre acestea", mai spune solistul.

Noul album Bere Gratis, intitulat „Pe marele ecran", va fi lansat în următoarele două-trei săptămâni. Cântăreţii nu doresc însă să lege acest eveniment de Sărbătorile de iarnă, mai ales că formaţia nu are deocamdată în plan să lanseze un disc cu tematică de sezon. Membrii trupei rămân fideli şi pe noul album stilului care i-a consacrat, pop-rockul.

„E adevărat că experimentăm laturi noi ale muzicii pop-rock, însă stilul rămâne acelaşi. Nu există mari schimbări", spune Miţă. „Noi scriem ceea ce ne dă Domnul inspiraţie să compunem." Solistul recunoaşte că s-a bucurat foarte mult când mai mulţi prieteni care au ascultat „Pas în doi" au spus că este o piesă marca Bere Gratis. Din punctul de vedere al trupei, acest lucru este o performanţă care se poate atinge doar în timp şi cu multă muncă.

S-a pregătit din vară pentru Crăciun

Bere Gratis a primit deja câteva invitaţii de a cânta în Ajunul Crăciunului. Membrii trupei spun, însă, că, după concert, se vor grăbi acasă pentru că obişnuiesc să petreacă Sărbătorile în familie. Una dintre tradiţiile formaţiei este ca la concertele din luna decembrie, în afară de piesele proprii, să cânte şi câte un colind. Încă nu s-au hotărât care va fi cel de anul acesta, însă Miţă promite că va fi interpretată doar cu chitară electrică şi voce.

De Sărbători, Miţă şi soţia sa, prezentatoarea radio Liana Stanciu, gătesc, iar părinţii şi respectiv socrii sunt invitaţi la masă. „Mie îmi place mult să gătesc, iar concluzia la care am ajuns eu este că e mai puţin important ce mănânci, contează cât de mult te implici. Gătesc împreună cu Liana", spune cântăreţul, care mai face o mică dezvăluire: „Eu sunt, de fapt, un gurmand. Şi trebuie să recunosc că preparatele tradiţionale de Sărbători sunt mulate exact pe gustul meu. Oricum, la noi în bucătărie, de Sărbători e un mare tămbălău." În plus, Miţă se pregăteşte pentru masa de Crăciun încă din vară: şi-a cumpărat din afara ţării un vas mare din lut pentru sarmale.

„Avem nevoie de o mică pauză"

Membrii Bere Gratis se vor afla de Crăciun alături de familie, dar Revelionul îl vor petrece împreună cu fanii. Trupa va susţine anul acesta unul sau două recitaluri în aer liber. „Concertele în aer liber sunt preferatele mele tocmai pentru că scena este mare, iar publicul vine în număr mai mare. Aceste lucruri conferă atmosferei grandoare", explică Miţă. Pe de altă parte, solistului îi plac şi concertele de club pentru că dau un sentiment plăcut de intimitate. De altfel, Miţă spune că l-ar tenta să facă un proiect unplugged, mai ales că trupa nu a susţinut niciodată un astfel de concert.

Anul 2009 a fost foarte plin pentru Bere Gratis. Formaţia a susţinut un concert aniversar la zece ani de la înfiinţare, a lucrat la noul album şi a lansat un dublu disc live cu înregistrările din concert. „Aşa că acum avem nevoie de o mică pauză", spune Miţă. „E adevărat că la un moment dat o să lansăm un alt single de pe noul album, dar de abia când «Viaţa în doi» nu se va mai auzi pe radiouri, ceea ce eu sper să se întâmple mult mai încolo."

Turneu amânat din cauza crizei

Trupa nu va pleca prea curând într-un turneu de promovare a noului album „Pe marele ecran" deoarece criza financiară „a lovit pe toate planurile" şi e o „perioadă dificilă pentru toată lumea".

Cu toate acestea, solistul formaţiei rămâne optimist şi spune că pentru anul ce urmează, singurul lucru pe care şi-l doreşte este sănătate pentru toată lumea. „Dacă există sănătate, restul le facem noi."

Bere de la fani

Solistul de la Bere Gratis recunoaşte că membrilor trupei li s-a întâmplat de mai multe ori ca fanii sau chelnerii să le ofere bere din partea casei atunci când ies în oraş. Cel mai amuzant moment a fost când au primit bere gratis în timpul unui concert de la un chinez îndrăgostit de muzica trupei.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole