Vrăjile lui "Ibracadabra"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suedezul a fost performerul ultimei etape din Italia, cele două goluri marcate Parmei aducând titlul lui Inter Milano. Performanţa lui este cu adevărat impresionantă dacă ne gândim că

Suedezul a fost performerul ultimei etape din Italia, cele două goluri marcate Parmei aducând titlul lui Inter Milano.

Performanţa lui este cu adevărat impresionantă dacă ne gândim că el venea după o pauză de şase săptămâni, cauzată de o accidentare la genunchi. Zlatan Ibrahimovici s-a născut pe 3 octombrie 1981 în localitatea suedeză Malmo.

Părinţii lui sunt bosniaci şi s-au căsătorit în Suedia, unde s-au şi cunoscut. La vârsta de opt ani, micuţul Zlatan a fost înscris la clubul local de fotbal, Malmo Anadolu B.I, dar doi ani mai târziu s-a transferat la FBK Balkan, echipă din care făceau parte numai imigranţi bosniaci şi somalezi.

La vârsta de 18 ani a fost promovat în echipa mare a celor de la Malmo iar după alţi doi ani a ajuns în curtea celor de la Ajax. În Olanda, Zlatan a devenit o vedetă internaţională, fiind alintat de fani cu porecla de "Ibracadabra".

A urmat o aventură la Juventus pentru ca în 2006 să semneze cu Internazionale Milano. În acest moment, este cel mai iubit jucător de la Inter, cele două goluri marcate Parmei în ultimul meci al acestui sezon aducând titlul trupei antrenate de Mancini.Dacă în viaţa profesională Zlatan a schimbat câte un club de fotbal la fiecare doi ani, în dragoste s-a dovedit a fi mai statornic.

De aproximativ trei ani se întâlneşte cu Helena Seger, o femeie născută în 1970, care face parte din consiliul de adminstraţie al unei importante companii media din Suedia. Dar, până să ajungă în această poziţie, Helena a mai lucrat ca fotomodel şi barman.

Este considerată extrem de inteligentă, dar fanii lui Zlatan sunt nemulţumiţi de faptul că ea este mult mai în vârstă decât el. Helena i-a dăruit fotbalistului doi băieţi. Primul s-a născut în septembrie 2006 şi a fost botezat Maximilian, iar ce-l de-al doilea, Vincent, a apărut pe lume în luna ianuarie 2008.

Tatuaje pe antebraţ

Deşi nu ar părea, suedezul e un personaj liniştit, care nu iese prea mult în evidenţă. Cu toate acestea, tatuajele acestuia de pe ambele antebraţe sunt admirate la fiecare partidă. "Desenele" sunt, de fapt, o serie de numere care reprezintă datele de naştere ale celor din familia sa.

Astfel, pe antebraţul drept să găsesc datele de naştere ale surorii Sanela şi ale mamei Jurka. Pe antebraţul drept se află datele de naştere ale tatălui Sefik şi ale celor doi fraţi, Sapko şi Aleksander. Aceste tatuaje sunt cunoscute în lumea întreagă sub denumirea de "codul lui Ibrahimovic".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite