Botoşăneanul Mihai Burlea va începe în următoarele zile al doilea sezon la ASD Parma, cea mai titrată formaţie de club din Europa, cu 13 Cupe ale Campionilor în palmares.
După ce a fost nevoit în urmă cu câţiva ani să renunţe la baseball pentru a-şi câştiga existenţa muncind ca zilier pe un şantier de construcţii, Mihai Burlea (25 de ani) a fost remarcat în 2004 la Europenele din Polonia de unul dintre scouterii americani. În 2005, român de 1,95 metri devenea primul român care primea o bursă universitară pentru a juca baseball în SUA.
După doi ani petrecuţi la colegiul Eastern Arizona, Mihai Burlea s-a transferat la North Western, din statul Iowa. Transferul la colegiul din Iowa este în sine o poveste inedită. Antrenorul secund al formaţiei, Dave Nonnemacher, a vizitat România în numeroase ocazii, lucrând ca voluntar în orfelinate. Într-o zi, acesta a remarcat printre sutele de e-mailuri primite zilnic de la sportivii din colegii un nume cu rezonanţă românească şi, după câteva discuţii, l-a convins pe Mihai să vină la colegiul din Iowa.
„Experienţa din Italia e foarte bună"
Posesorul unui „braţ de fier" care poate propulsa mingea cu 150 km/h, românul a reuşit în sezonul de debut să bată recordul all-time în strike outs al colegiului, cu 110 reuşite. „Americanii nu ştiau nimic de baseballul din România înainte să ajung acolo, au râs chiar când le-am spus că unii români afirmă că baseballul provine din oină. Pentru mine, a fost totuşi un vis frumos să joc acolo!", rememorează Mihai Burlea.
După experienţele din campionatul universitar american, Mihai a jucat o scurtă perioadă pentru formaţia Media Monks din Olanda, ţară care este campioană europeană en-titre. Botoşăneanul a ajuns apoi în 2009 la formaţia italiană Ceci & Negri Parma, echipă ce a cucerit de 13 ori Cupa Campionilor.
După un prim sezon în care a terminat pe locul 4, pitcherul (cel care aruncă mingea) se va întoarce zilele acestea la Parma, la antrenamentele echipei, pentru a începe pregătirile pentru noua ediţie din Serie A.
„Experienţa din Italia e foarte bună. Am jucat împotriva unor sportivi foarte valoroşi, care au evoluat în cariera lor şi în Major League din America. Am avut multe de învăţat de la ei, cu toate că fac baseball de 17 ani. Nivelul baseball-ului din Italia este puţin mai ridicat decât în Olanda. Deocamdată, niciun jucător român nu evoluează în Italia sau în SUA. Dacă întreabă totuşi cineva din lumea baseball-ului de pitcherul român din Parma, majoritatea mă ştiu pe nume. Baseballul mi-a schimbat caracterul în bine, mi-a dat şansa să termin un colegiu, m-a ajutat să întâlnesc oameni care sunt în viaţa mea acum, m-a ajutat să văd multe ţări şi totodată să fac până acum ceea ce îmi place", povesteşte singurul român care joacă baseball la nivel profesionist.
Vrea să se lanseze în afaceri
Mihai a absolvit în decembrie colegiul North Western din Iowa, obţinând astfel o diplomă în Relaţii Publice şi Publicitate. Acum, sportivul vrea să se întoarcă în România să îşi folosească cunoştinţele de management pentru a face afaceri şi pentru a dezvolta baseball-ul din România.
„Vreau să mai joc anul acesta, iar după aia vreau să intru puţin afaceri. Ştiu că nu este cel mai bun timp pentru aşa ceva, dar totodată simt nevoia să implementez ideile şi mentalitatea americanilor în România", subliniază liderul naţionalei României. m













* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza