"Măcar unul să iasă fotbalist"

Pentru Liviu Ciobotariu, antrenorul care a dus-o pe CS Otopeni în Liga I, clipele petrecute alături de cei dragi reprezintă cea mai frumoasă recompensă. După o carieră în antrenorat de

Pentru Liviu Ciobotariu, antrenorul care a dus-o pe CS Otopeni în Liga I, clipele petrecute alături de cei dragi reprezintă cea mai frumoasă recompensă.

După o carieră în antrenorat de doar doi ani, pentru Liviu Ciobotariu roadele au apărut sub forma unei promovări spectaculoase. CS Otopeni, echipa unui oraşel de 10.000 de locuitori, va juca pe prima scenă fotbalistică a ţării la doar şapte ani de la înfiinţare. Care este secretul lui "Ciobi" şi cât de mult a contat familia în viaţa sa de sportiv sau în trăirile de pe "banca suspinelor" va povesti chiar el.

"A fost o muncă foarte grea. Am luat o echipă de la care plecaseră în vara trecută 10-12 jucători şi a trebuit să formez alta. A fost o muncă titanică, dar am crezut într-un final fericit", mărturiseşte Ciobotariu. CS Otopeni a promovat cu o tradiţie de şapte ani în spate, fără nume notabile în lot şi cu un stadion de 1.200 de locuri care nu poate fi omologat.

Viitorul nu suna bine, dar şi promovarea părea o himeră după eşecurile din ultimii doi ani. "Ştim că va fi foarte greu în continuare. Vom analiza situaţia şi vom vedea cât trebuie investit. Primarul (n.r. - Silviu Gheorghe) mi-a spus că există proiectul pentru o bază sportivă olimpică, în care va fi şi stadion, şi bazin, şi sală de baschet, dar trebuie să aşteptăm câţiva ani", a precizat Ciobotariu.

După ce a cunoscut Liga II în vremurile tulburi de după revoluţie, tehnicianul crede că lucrurile se îndreaptă spre bine şi în fotbalul mic. "Nu am avut nemulţumiri în legătură cu arbitrajele. De fapt, pot spune că am avut şansa ca aproape toate meciurile noastre să fie transmise la televizor, astfel că nu am avut de suferit. Oricum, faţă de ce se întâmpla în urmă cu ani, situaţia e schimbată în bine".

"Ar merita să se facă blonzi ca-n "98"

Liviu Ciobotariu a prins ca fotbalist ultimul turneu final la care a participat România, Euro 2000 din Belgia şi Olanda. A jucat pentru naţională şi la mondialul din 1998, atunci când Hagi&Co s-au vopsit galben în cap pentru a celebra calificarea în "optimi" dintr-o grupă cu Anglia, Columbia şi Tunisia.

"La prima vedere, grupa pe care o avem e infernală. Să nu uităm însă că avem o echipă bună, am demonstrat-o în preliminarii. Normal, dacă se califică în <> , merită să se vopsească în cap, dar să facă pariu la început cum am făcut noi", a comentat amuzat "Ciobi".

Denis, de la Saint Denis

Pentru Liviu Ciobotariu, familia este mai presus de orice. Dacă este întrebat ce pasiuni are, firesc, ca şi cum ar spune o banalitate, răspunde: "Hobby-ul meu este familia. Este locul unde mă simt bine şi uit de toate greutăţile". Liviu a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Carmen, în 1990, când avea 19 ani.

"Eram doi copii săraci. De-abia ne-am găsit unde să locuim. Ajunsesem să joc în Liga I şi locuiam cu chirie. În 1993, ne-am căsătorit, iar naş ne-a fost colegul meu de la Progresul Cosmin Olăroiu, care ne-a botezat şi copiii. Pe mine, soţia m-a ajutat enorm, a fost sprijinul din spatele carierei mele", mărturiseşte "Ciobi". Chiar în anul căsătoriei a venit pe lume Cosmin, care, în 1998, a primit un fraţior al cărui nume este legat de un succes al naţionalei. "Nu eram acasă când s-a născut.

Eram în Franţa la Campionatul Mondial. Cum noi ne tot gândeam la un nume, s-a nimerit să jucăm pe stadionul Saint Denis, astfel că am avut şi numele Denis, şi o performanţă de care ne aducem aminte cu plăcere". Ambii băieţi joacă fotbal, pe postul tatălui, fundaş central şi cu numărul 13 care i-au adus lui "Ciobi" destul noroc. "Dacă nu amândoi, măcar unul să iasă fotbalist", şi-a planificat fostul fundaş dinamovist.