Emeric Ienei vede o finală sud-americană la Cupa Mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul care în 1990 a condus naţionala României la turneul final din Italia nu crede că vor fi surprize la competiţia din Africa de Sud. El anticipează o finală între Argentina şi Brazilia.

Emeric Ienei explică pentru „Adevărul magazin de duminică" cum vede el desfăşurarea Campionatului Mondial de fotbal. Tehnicianul a intrat în jocul pronosticurilor şi ne-a indicat echipele care se vor califica din faza grupelor, precum şi traseul ulterior, potrivit „ţintarului". Conform fostului selecţioner, Brazilia şi Argentina vor disputa finala Mondialului sud-african.

Antrenorul de legendă al Stelei crede că turneul final nu va fi unul spectaculos şi că nici nu va furniza o mare surpriză. „Majoritatea jucătorilor vin din campionate puternice, cu meciuri extrem de solicitante, şi vor fi foarte obosiţi. Au jucat până de curând şi practic nu au avut vacanţă. Vor exista însă şi jucători care au fost convocaţi la echipele naţionale din concediu. Din acest punct de vedere, nu cred că Mondialul va fi unul spectaculos. Chiar şi aşa, nu prefigurez vreo surpriză.

Naţionalele mari vor domina competiţia. Pronostichez o finală Argentina - Brazilia, fără să pot spune cine va fi marele câştigător. E destul de greu să fac asta, pentru că ambele echipe au foarte mulţi jucători de mare valoare. Cred că se va impune echipa care va prinde o zi mai bună", explică Ienei.

Antrenorul care a cucerit Cupa Campionilor, în 1986, cu Steaua a condus România la Mondialul din Italia, în 1990, când Hagi şi compania au ajuns în optimi. România a fost eliminată de Irlanda (4-5), după loviturile de departajare. Ienei a stat pe banca României şi la Campionatul European din Belgia şi Olanda, desfăşurat în 2000. Atunci, tricolorii au fost învinşi, de asemenea, în optimi, de Italia (0-2).

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite