Elizabeta Samara le suflă în ceafă asiaticelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 20 de ani, constănţeanca ameninţă supremaţia chinezoaicelor în tenisul de masă.

Pe cât de firavă pare la prima vedere, pe atât de ambiţioasă este în timpul concursurilor. Un talent precoce, Elizabeta Samara are o adevărată colecţie de medalii strânsă în apartamentul ei din Constanţa.

Titlul european la dublu obţinut anul trecut la Stuttgart, alături de buna sa amică Daniela Dodean, a făcut înconjurul planetei. Cele două au format prima echipă românească ce a câştigat titlul continental după 31 de ani de secetă!

Pentru că o iubesc foarte mult, părinţii i-au­ făcut în cameră un fel de „altar", unde i-au adunat toate medaliile şi cupele obţinute de-a lungul anilor. Reacţia fetei, însă, nu a fost cea la care se aşteptau Mariana şi Nicolae Samara. Când părinţii s-au întors seara acasă au găsit strânse în două sacoşi toate aceste recunoaşteri.

„Ce-ai făcut aici, muzeu?", a venit replica Elizei. Deşi joacă momentan pentru un club din Italia şi este mai mereu plecată pe drumuri, Samara subliniază că nu ar renunţa­ niciodată la cetăţenia română.

„Pentru mine, Constanţa este cel mai frumos loc din lume şi îmi este deseori dor de prieteni şi de familie. Nu m-aş stabili niciodată în altă ţară şi, garantat, nu se pune problema să joc vreodată pentru altă naţională decât a României", afirmă tranşant campioana europeană la tenis de masă.

Are o casetă cu primul ei meci

Dodean şi Samara alcătuiesc un cuplu foarte bine sudat de mai bine de un deceniu, perioadă în care au adunat zeci de medalii la competiţiile rezervate cadetelor şi junioarelor. Medalia de aur cucerită de cele două românce la Europene de la Stuttgart a reprezentat doar „cireaşa de pe tort".

"La festivitatea de premiere ne-am adus aminte de primul nostru meci împreună şi a fost un moment foarte emoţionant. Am şi acum acasă o casetă video cu acea partidă. Eram doar două copile micuţe şi slăbuţe de opt-nouă ani, iar acum parcă nici nu îmi vine să cred cât de sus am ajuns împreună!", spune cu melancolie Elizabeta Samara.

Partenere în proba de dublu şi colege în echipa naţională, Samara şi Dodean sunt adversare în campionatul Italiei. Elizabeta joacă la campioana en-titre San Donatese, în timp ce Daniela s-a transferat recent la Sterilgarda TT Castelgoffredo, câştigătoarea Ligii Campionilor din 2006 şi 2007. Eliza are micile ei tabieturi la concursurile internaţionale unde participă.

„Joc întotdeauna cu mingea folosită la antrenamente în buzunar. Pur şi simplu aşa m-am obişnuit din perioada junioratului", recunoaşte zâmbind Samara. De altfel, „Eli" a fost mereu fascinată de mingea de celuloid, iar în copilărie avea aproape 200 de bucăţi în camera ei. „Îi spuneam să iasă să se joace cu fetiţele, dar ea prefera să se joace în curte­. A fost mereu înnebunită după mingi.

Avea vreo 200. Îmi umplea împreună cu fratele ei toată camera cu mingii, iar când intram la ei, tot călcam pe ele. Mă supăram un pic, însă le strângeam şi tăceam. Apoi, la vârsta de opt ani şi jumătate, la prima ieşire pe care a avut-o în Franţa a venit cu foarte mulţi ursuleţi şi m-a pus să-i pun pe perete", rememorează mama ei.

Europa pariază pe ea

În contextul în care cele mai bune jucătoare de pe Bătrânul Continent fac cu greu faţă duelului cu reprezen­tantele de top ale Asiei, ascensiunea Elizabetei Samara şi a partenerei ei Daniela Dodean este privită cu ochi buni de forul mondial, care mizează că puştoaicele din România vor sparge monopolul chinez în tenisul de masă în anii ce vor urma. Federaţia europeană le-a sprijinit financiar pentru a realiza câteva stagii de pregătire în China, iar efectele nu s-au lăsat mult aşteptate.

„Au nişte centre de pregătire senzaţionale, în care jucătoarele fac câte opt ore de ping-pong zilnic. Sunt ca nişte roboţi. Nu fac absolut nimic altceva în afară de tenis de masă, pentru că şcoala, bucătăria şi hotelul sunt tot în incinta complexului", afirmă cu admiraţie Elizabeta Samara.

Ţinteşte o medalie la Olimpiada din 2012

După un start bun de sezon, în care a jucat o semifinală la Macao la puternicul concurs Pro Tour Grand Final, categoria sub 21 de ani, Elizabeta Samara îşi propune să-şi canalizeze toate energiile către calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Pentru a realiza acest obiectiv, micuţa „Eli" trebuie să urce câteva locuri în clasamentul mondial, unde momentan ocupă poziţia a 36-a. „

Calendarul meu este programat în aşa fel încât să adun cât mai multe puncte în viitorul apropiat pentru a-mi asigura din timp calificarea directă la Olimpiada de la Londra. Va trebui să ajung probabil în top 30 ca să-mi îndeplinesc acest obiectiv", ne dezvăluie Samara.

Elizabeta Samara

- Data şi locul naşterii: 15 aprilie 1989, Constanţa
- Legitimată la San Donatese (Italia) şi LPS Constanţa
- Înălţime şi greutate: 1,71 m şi 56 kg
- Locul 9 în Europa şi locul 36 mondial
- Aur la dublu la CE 2009
- Bronz cu echipa la CE 2009
- Bronz la dublu mixt la CE 2009
Bronz cu echipa la CE 2005
- Multiplă campioană europeană de junioare şi tineret

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite