Confesiunile unui tată-campion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roger Federer, cel mai bun tenismen al momentului, a avut în 2009 un sezon încărcat. Pe lângă turneele la care a participat, elveţianul s-a căsătorit şi a devenit tată de gemene.

Au doar patru luni, dar au văzut deja multe colţuri ale lumii. Şi asta deoarece tatăl lor, Roger Federer (28 de ani), nu se îndură să le lase acasă pe gemenele sale născute la sfârşitul lunii iulie, Myla Rose şi Charlene Riva, şi călătoreşte cu întreaga familie la turnee. „Sunt foarte norocos că în fiecare zi îmi pot vedea fetele", spune elveţianul.

Astfel că, în afara Turneului Campionilor de la Londra de săptămâna trecută, unde bineînţeles că Myla şi Charlene au fost prezente, familia Federer a zburat şi peste Ocean pentru ca tatăl să poată juca la Montreal, Cincinnati şi US Open. „Am realizat că nu este cel mai dificil lucru din lume să călătoreşti cu copiii. Fetiţele mele sunt nişte călători înnăscuţi. A fost distractiv. Mă aşteptam la mai multe ţipete în avion, dar a fost chiar uşor", povesteşte campionul de la Wimbledon.

Doarme neîntors

Încercând să combine cât mai bine cele două roluri, de tânăr tătic, dar şi de câştigător al celor mai multe trofee de Grand Slam, Roger Federer s-a obişnuit deja cu noul program. Rareori cele două fetiţe ale sale dorm amândouă odată şi de aceea elveţianul s-a obişnuit să doarmă profund, ceea ce-l salvează de o oboseală în plus.

„Ar fi prea frumos să doarmă amândouă odată. În timpul zilei încerc să dorm cât pot de mult, însă din cauza oboselii acumulate dorm neîntors. Pentru Mirka cel mai important lucru este că eu sunt acolo lângă ele. Nu prea o interesează dacă schimb scutece sau nu, dacă le dau să mănânce sau nu. Ea doar mă vrea acolo şi să le ţin în braţe cât de mult pot, deoarece amândoi credem că este foarte important ca mama şi tata să stea lângă ele", îşi continuă spovedania elveţianul.

Cu un sezon încărcat, în care a participat la toate turneele de Grand Slam, Roger şi-a luat o pauză de şase săptămâni imediat după naşterea fetelor sale. A apărut apoi la turneul de la Basel (Elveţia), din ţara sa natală, unde a fost învins, în finală, de sârbul Novak Djokovici.

Un mit pe care vrea să-l dărâme

Venirea pe lume a gemenelor l-a maturizat pe cel mai bun tenismen al lumii, făcându-l să realizeze ce înseamnă sacrificiul părintesc. „Dintr-o dată realizezi cât de mult au făcut părinţii tăi pentru tine. Este cel mai frumos lucru să fii părinte. Nu a fost un şoc când am aflat că vom avea gemene. Este puţin mai stresant, însă şi eu, şi Mirka suntem două persoane foarte calme, care până acum am reuşit să controlăm orice fel de situaţie", a spus Roger. Chiar dacă statisticile arată că „taţii" din tenis nu au câştigat niciodată un Grand Slam, elveţianul vrea să dărâme acest mit.

„Asta poate pentru că acei tenismeni despre care vorbiţi au devenit părinţi la o vârstă mai înaintată. Eu sunt tânăr şi voi juca mult timp de acum încolo, mai ales că Mirka mă susţine şi amândoi ne dorim ca fetiţele noastre să mă vadă peste câţiva ani jucând în turnee", a încheiat Federer.

Ajută copiii săraci

Federer a înfiinţat în 2003 o fundaţie care îi poartă numele pentru ajutorarea copiilor, în special din Africa de Sud, de unde este originară mama sa. Trei ani mai târziu, elveţianul este desemnat Ambasador UNICEF. Prima misiune oficială din noua ipostază a fost la 23 decembrie 2006, când împreună cu Mirka, a vizitat copiii dintr-o regiune indiană devastată de tsunami, în 2004.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite