Brazilianul Moraes caută gloria în Ardeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aluisio Chaves Ribeiro Moraes Junior, atacantul transferat în această iarnă de Gloria Bistriţa, provine dintr-o familie în care fotbalul este o tradiţie.

Tatăl, fratele şi chiar sora lui Moraes sunt împătimiţi ai celui mai iubit sport. „E ca şi cum m-aş fi născut pe terenul de fotbal", spune brazilianul în vârstă de 23 de ani. El a început să joace fotbal la cinci ani, iar la zece ani dovedea reale aptitudini de joc. Fratele său mai mare, Bruno Moraes (25 de ani), este şi el fotbalist.

Până şi sora lor, Amanda (28 de ani), a jucat în copilărie, dar a renunţat din cauza unor probleme de sănătate şi a urmat psihologia. Exoticul jucător de la Bistriţa îşi aduce aminte cu plăcere de locuinţa sa din Santos, oraşul său natal, de mâncarea făcută de mama sa, Marcia, în vârstă de 50 de ani, care este nutriţionistă, şi de meciurile urmărite împreună cu tatăl său, Aluisio, în vârstă de 52 de ani. Bruno spune despre ai săi că sunt nişte oameni foarte amuzanţi şi formează o familie unită. În Bistriţa, îi lipsesc foarte mult cei doi câini ai lui, Brian şi Apolo, un labrador şi un ciobănesc german.

Ocrotitorii maidanezilor

Însă, ca o compensaţie, Moraes a devenit prietenul câinilor vagabonzi din Parcul Municipal, locul său preferat din Bistriţa. De aproape o lună, la Bistriţa se află şi iubita sa, Priscila Marodin (22 de ani), care îi va rămâne alături până la finalul campionatului. Parcul Municipal este locul lor preferat de plimbare. Acolo se distrează jucându-se cu patrupedele fără stăpân care hoinăresc prin zonă.

„Cunosc tot oraşul. E un oraş mic, uşor de cunoscut. Dar ne place acest parc, unde ne plimbăm şi ne întâlnim cu câinii. Acum, că a început să se încălzească vremea, e şi mai frumos", spune Priscila.

Cei doi sunt împreună de şase ani. Erau nişte copii când s-au cunoscut şi aveau foarte mulţi prieteni în comun. Priscila a terminat studiile universitare în bussines şi e pasionată de surfing. De Moraes au legat-o pasiunea pentru călătorii, plajă, câini, sport şi filme. Fotbalul nu se număra printre lucrurile sale preferate, însă a devenit pe parcurs. „La început nu ştiam nimic despre fotbal şi nu-mi plăcea. Dar tatălui meu îi plăcea fotbalul, lui Moraes îi plăcea fotbalul şi a început să-mi placă şi mie", spune ea.

image

„Insula Frumoasă", locul lor de suflet

Locul de suflet al cuplului Priscila şi Moraes este Ilha Bela (care înseamnă „Insula Frumoasă"), o adevărată minune a naturii, situată la patru mile depăratare de Sao Paolo. „E o insulă foarte frumoasă, unde apa e atât de albastră şi sunt o mulţime de peşti", povesteşte Priscila. Aici obişnuiau să facă surfing şi scufundări în mare. „Moraes a fost puţin înfricoşat la început, pentru că e ceva diferit de viaţa reală. Dar lumea de sub apă e foarte frumoasă. Ne-a plăcut foarte mult", mai spune iubita brazilianului. Cei doi au mai călătorit împreună în Portugalia, Franţa, Germania şi... România.

În România a vizitat până acum Castelul Dracula din Pasul Tihuţa, unde i-a plăcut foarte mult. Despre „vampirii" din echipa căreia i s-a alăturat de ceva timp nu are decât vorbe de bine. „Am de spus doar lucruri bune despre colegii mei, pentru că toţi de la Gloria Bistriţa mă tratează foarte bine", spune brazilianul. Moraes este considerat revelaţia sezonului la Gloria Bistriţa şi s-a dovedit un atacant de temut. El a fost declarat de Liga Profesionistă de Fotbal „Jucătorul lunii martie".

Fotbalul, religia brazilienilor

Când vine vorba de comparaţii între fotbalul românesc şi cel brazilian, Moraes spune că pasiunea dezlănţuită a brazilienilor pentru acest sport nu are seamăn: „În Brazilia, oamenii se gândesc tot timpul la fotbal. Este diferit faţă de România, pentru că acolo toată lumea se gândeşte la fotbal, jucătorul trăieşte doar fotbalul, pasiunea este mare. Şi aici e ca în Brazilia, dar în Brazilia sentimentul este mai puternic", relatează jucătorul din ţara celui mai extravagant carnaval din lume. Moraes mai spune că la el acasă suporterii îi iau cu asalt pe jucători şi după meciuri se dezlănţuie o adevărată nebunie, pe când la meciurile noastre a remarcat mai mult „respect", pentru că suporterii stau la locul lor în tribune.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite