Unde schiem în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există din ce în ce mai mulţi iubitori de schi, dovadă drumurile arhipline spre Valea Prahovei, la fiecare sfârşit de săptămână. Pârtii se mai găsesc, însă, şi în alte zone.

Miile de turişti care migrează în fiecare weekend spre pârtiile din Valea Prahovei nu numai că îngreunează traficul, dar reduc şi funcţionalitatea pârtiilor. Schiorii, snow-boarderii, cei care preferă săniile reuşesc, fără să vrea, să transforme pârtiile în gheţuşuri cu bucăţi întregi de pământ, mai ales dacă stratul de zăpadă e subţire.

În plus, centrele de închiriere rămân repede fără echipamente: la Azuga, programul centrelor este mult redus faţă de alte staţiuni, iar în unele zile sunteţi norocoşi dacă găsiţi echipament complet şi bun. Ştim că starea proastă a drumurilor din România vă descurajează să faceţi o excursie mai lungă, dar credeţi-ne, merită!

La Straja luminată

Staţiunea Cavnic este situată la poalele munţilor Gutâi, pe cursul superior al râului Cavnic, la o altitudine cuprinsă între 550 şi 1.050 de metri, la 32 km est de municipiul Baia Mare. Aici există nu mai puţin de cinci pârtii: Roata 1, Roata 2, Rainer 1, Rainer 2 şi Pârtia Albastră, cu grade de dificultate pentru începători, nivel mediu, dar şi pentru avansaţi. Sezonul de schi este deschis timp de cinci luni pe an, toate pârtiile sunt dotate cu transport pe cablu modern şi nivelate la standarde europene. Singurul neajuns e legat de lipsa nocturnei.

În staţiunea Straja, din judeţul Hunedoara, în zona Valea Jiului, sunt amenajate şapte pârtii de schi, fiecare în parte fiind echipată cu instalaţie proprie de transport pe cablu. Patru dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă. În lunile de iarnă, stratul de zăpadă de pe pârtiile din Straja este de aproximativ 100 de centimetri.

Staţiunea Sovata de la poalele Munţilor Ghiurghiului nu este cunoscută doar pentru lacurile sărate care adună anual mii de turişti şi persoane care vin aici pentru tratament. La şase kilometri de staţiune există pârtia Aluniş, cu o lungime de 1.200 de metri, dotată cu telescaun şi pe care se pot practica schi şi schi fond. Din păcate, nu există nocturnă, motiv pentru care, odată cu venirea serii, pârtia se închide.

Unde se poate schia până în aprilie

La Stâna de Vale, în munţii Vlădeasa, iubitorii de schi pot veni aici pentru a practica sportul preferat până la jumătatea lunii aprilie, deoarece, datorită situării depresionare, zăpada se aşază în straturi extrem de groase, chiar şi de doi metri, topindu-se târziu, în primăvară. Pârtia Stâna de Vale nu este prea lungă, are doar 550 de metri, şi nu dispune de instalaţie de nocturnă, dar peisajul e feeric. 

La Păltiniş, la o distanţă de 22 km de Sibiu, veţi descoperi o staţiune fondată în secolul al XIX-lea. Aici se mai găsesc clădiri care au făcut parte din nucleul iniţial de vile şi care au fost declarate monumente istorice.

În Păltiniş, la cea mai înaltă altitudine din ţară, se află prima staţiune de schi din România. Aici există o pârtie pentru nivel uşor, Onceşti II, una pentru nivel mediu, Onceşti I, care dispune de telescaun, teleschi şi baby-lift, şi cinci pârtii de schi fond. Niciuna din ele nu are sistem de nocturnă. 

În municipiul Săcele, la graniţa cu judeţul Braşov, veţi descoperi pârtia Bunloc. Aceasta are în dotare o instalaţie de telescaun, şi dacă doriţi să vă cazaţi şi să staţi ca la munte, vă propunem cabana Bunloc, care se află chiar la baza pârtiei. Aici au loc mai multe activităţi sportive, în funcţie de sezon. Iarna, turiştii pot schia, pot face sărituri şi se pot da cu sania între lunile ianuarie şi martie (atunci când funcţionează telescaunul), iar pentru parapantă şi drumeţii, pe timp de vară, instalaţia este deschisă între lunile iunie şi septembrie.

Din ce în ce mai multe nocturne

În comuna Bran, pe lângă deja celebra pârtie Zănoaga, au fost inaugurate recent încă două pârtii de schi, Bran I şi Bran II, de care se pot bucura schiorii de nivel uşor şi mediu. Iubitorii de schi pe timp de noapte au motive de fericire, Zănoaga şi Bran II sunt dotate cu sistem de nocturnă, iar pe Zănoaga există şi tunuri de zăpadă în cazul în care nu ninge suficient.

Vatra Dornei, supranumită şi Perla Bucovinei, este una dintre cele mai pitoreşti staţiuni balneare din România. Pe lângă aceasta, aici există şi patru pârtii de schi, amenajate pentru schiorii începători şi pentru cei de nivel mediu. Două dintre ele beneficiază şi de transport pe cablu, iar cea mai lungă are 5.000 de metri, fiind una dintre cele mai lungi din România. Din păcate, niciuna nu e deschisă pe timp de noapte, deoarece nu există nocturnă. La baza pârtiilor se organizează anual Serbările Zăpezii.

Pe muntele Semenic veţi descoperi una dintre cele mai moderne zone turistice din România. În afară de cele cinci pârtii de nivel uşor şi mediu, cu lungimi între 350 şi 1.200 de metri, aici zăpada este tasată cu maşini speciale. Pârtiile sunt dotate cu instalaţie de nocturnă de schilift, dar şi cu instalaţie de monitorizare automată a celor care intră sau ies.

Dacă vă veţi caza la una dintre cabanele de la baza pârtiilor (preţul variază, pe noapte, între 10 şi 25 de euro de persoană), veţi avea surpriza să desoperiţi paturi cu apă, încălzite electric. Închirierea echipamentelor de schi costă între 15 şi 20 de lei pe zi, iar o oră de instructaj 15 lei. În judeţul Bistriţa-Năsăud, la Piatra Fântânele, sunt amenajate trei pârtii de schi. Tihuţa 1, Tihuţa 2 şi Tihuţa 3, pentru schiori de nivel uşor, mediu şi greu.

Se poate şi pe Valea Prahovei

În Poiana Braşov există unele dintre cele mai performante pârtii din România. Cu totul, nouă, amenajate pentru schiori începători, de nivel mediu, dar şi pentru cei de performanţă, aici veţi găsi instalaţii moderne pe cablu, dar şi nocturnă pe pârtia Bradul. Dintre toate staţiunile montane, aceasta este cea mai scumpă, preţul unui echipament ajungând chiar şi la 50 de lei pe zi.

Pentru cei care ţin, însă, morţiş să schieze pe valea Prahovei avem câteva sfaturi: cele mai bune pârtii sunt cele din Valea Dorului. Trei piste deservite de un telescaun, care au ca punct final o cabană ce atrage ca un magnet turiştii. Zăpada rezistă până primăvara, iar pe platou, în cazul în care nu doriţi să schiaţi, în zilele cu soare puteţi urca cu telecabina doar pentru a vă plimba sau bronza. Şi Predealul are pârtii acceptabile, în special Clăbucet, unde, dacă urcaţi cu telefericul, veţi întâlni o imagine superbă.

În cazul în care mergeţi la Azuga, vă recomandăm pârtia Cazacu, unde au acces doar schiorii, nu şi snow-boarderii sau cei cu sănii, astfel că aici nu se formează gheaţă. Iubitorii de senzaţii tari pot încerca pârtia Kalinderu din Buşteni. Aici există cea mai modernă instalaţie pe cablu, dar pârtia lasă mult de dorit. Gheaţă cât cuprinde, zone destul de grele, iar lungimea nu este nici ea grozavă.

Cât ne costă să schiem?

Sfatul nostru este să mergeţi la schi în România cu echipamentul propriu, deoarece preţul unui echipament complet este echivalent cu aproximativ cinci-şase zile de accesorii închiriate. În cazul în care vă doriţi un echipament mai scump, pe care nu vi-l permiteţi, trebuie să ştiţi că o pereche de schiuri moderne, clăpari şi beţe costă între 14 şi 50 de lei pe zi, în funcţie de zonă. Cele mai ieftine le veţi întâlni în vestul şi nordul ţării, pe când cele mai scumpe sunt în Poiana Braşov şi Predeal.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite