Adevarul.ro

Acidul folic, vinovat pentru astmul copiilor

19 noiembrie 2009, 15:56 |  Autor: Raluca Sofronie | 

Cuvinte cheie: sanatate, copii, astm, acid folic,

Incidenţa mare de astm la copii poate fi explicată prin comportamentul alimentar al mamelor în timpul sarcinii

Incidenţa mare de astm la copii poate fi explicată prin comportamentul alimentar al mamelor în timpul sarcinii

 

Riscul de a avea un copil care suferă de astm este cu 30% mai mare în cazul în care mama a luat vitamina B9 între săptămânile 30 şi 34 de sarcină, relatează cotidianul britanic „The Guardian”.

Cercetătorii de la Universitatea Adelaide din Australia sunt de părere că aceasta este şi explicaţia faptului că, în ultimii ani, incidenţa cazurilor de astm la copii a crescut foarte mult în ţările dezvoltate.

Folatul nu e periculos

Profesorul Michael Davies şi echipa sa au testat pe 557 de gravide efectul consumului de folat (formă biologic activă a acidului folic) asupra dezvoltării ulterioare a copiilor, urmărind regimul alimentar al femeilor în timpul sarcinii şi, mai apoi, câţi dintre copiii născuţi s-au îmbolnăvit de astm între vârstele de trei ani jumate şi cinci ani jumate.

Totuşi, în timp ce suplimentele de acid folic luate în ultimele săptămâni de sarcină s-au dovedit problematice, folatul asimilat prin consum de vegetale, nuci şi fructe nu a prezentat niciun risc. Cercetătorii au specificat că nici acidul folic ­luat de viitoarea mămică la începutul sarcinii nu prezintă pericole.

Prin studiul său, profesorul Davies a arătat că schimbarea dietei şi, mai ales, abuzul de un anume supliment alimentar poate juca un rol decisiv în explicarea astmului infantil.

Doctorii recomandă femeilor să ia acid folic timp de o lună înainte de a rămâne însărcinate şi de-a lungul primului trimestru de sarcină, dar nu mai mult. Aportul de acid folic previne apariţia unor afecţiuni congenitale la nou-născuţi, de exemplu malformaţia numită spina bifida, care implică dezvoltarea incompletă a tubului neural sau a oaselor care îl acoperă.

Denumirea „spina bifida” provine din limba latină şi înseamnă în traducere literală coloană „ruptă” sau „deschisă”. Cu toate acestea, doar puţine mame iau acid folic înainte de a rămâne însărcinate, în timp ce majoritatea îl iau pe tot parcursul sarcinii, fie ca supliment unic, fie în combinaţie cu alte vitamine.

Dar profesorul Terence Stephenson de la „Colegiul Regal de Pediatrie şi Sănătatea Copilului” consideră însă că studiul cercetătorilor de la Universitatea Adelaide nu este foarte important.

„Colegiul Regal susţine folosirea acidului folic în timpul sarcinii pentru că reduce numărul copiilor născuţi cu anormalităţi grave ale creierului şi ale coloanei vertebrale”, a explicat Stephenson, citat de „The Guardian”.

„Studiul, care sugerează o legătură între consumul de acid folic în timpul sarcinii şi riscul crescut de astm în copilărie, se bazează pe un chestionar trimis prin poştă cu o rată de răspuns de 76%. Acest risc crescut, dacă există, are cel mult relevanţă statistică. Astmul se tratează, însă spina bifida este o boală pe viaţă, foarte gravă”, a adăugat profesorul. Alţi specialişti au fost de asemenea de acord că importanţa prevenirii malformaţiilor congenitale devansează riscul îmbolnăvirii de astm în copilărie.

Beneficiile vitaminei B9

Acidul folic este o vitamină din gama B, solubilă în apă, care ajută la formarea celulelor sănătoase. Întrucât nu poate fi reţinută la nivelul organismului, ea trebuie administrată zilnic, pentru a preîntâmpina apariţia defectelor tubului neural (defecte la naştere cauzate de incompleta dezvoltare a creierului sau a măduvei spinării).  În timpul creşterii rapide, cum sunt sarcina şi dezvoltarea fetală, organismul are nevoie de un surplus de această vitamină B.

Forma sintetică a acidului folic este prezentă în vitaminele prenatale, în cerealele sau în pâinea îmbogăţită cu vitamine, în suplimentul de acid folic (prescris în mod special femeilor cu risc crescut de a avea un copil cu defecte ale tubului neural).

Forma naturală (folat) este prezentă în frunzele verzi ale legumelor (broccoli, spanac) sau în unele fructe şi sucuri de fructe (portocale). Organismul absoarbe mult mai uşor forma sintetică a acidului folic decât pe cea naturală.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole