Stetoscop: Vedetocraţia

Nu ţin neapărat la ierarhizările de modă veche, dar nici nu pot fi adeptul competenţelor dobândite în urma apariţiilor în jurnalele televiziunilor de ştiri.

Fiecare nouă zi mă surprinde cu numărul tot mai mare de specialişti în nimic, dornici să dezbată în direct probleme de care abia au aflat la intrarea în cabina de machiaj şi care apoi devin docenţi de renume pe scara lor de bloc, mândri că vecina de la doi şi femeia de serviciu îi venerează doar pentru că au apărut „pe sticlă".

Indiferent de ceea­ ce spun, când intră în direct sunt deja vedete, somităţi în orice domeniu, preluate apoi automat de alte şi alte medii de presă. Biletul de intrare în studio este dat de numărul de apariţii în presă, nu de competenţele reale. Nimeni nu ştie exact, şi nici nu se mai oboseşte să afle, ce realizări stau în spatele celor ce dau sfaturi înţelepte.

La fel ca în cazul piloţilor de avion, important e numărul de ore petrecute la pupitru. Diplomele de doctorat, invenţiile, stagiile petrecute în străinătate, rezultatele obţinute după o viaţă de trudă în spitale, institute, biblioteci şi laboratoare nu valorează cât o singură apariţie de zece minute la un jurnal de ştiri.

Degeaba ai doctorat la Sorbona şi eşti recunoscut în mediile ştiinţifice din toată lumea dacă n-ai apărut în direct măcar o dată. Nu valorezi nimic. Ai luat diploma de medic prin corespondenţă la o universitate încropită pe malul gârlei şi eşti abonat zilier la taclale grave în prime-time?­ Eşti cineva! Pedigree-ul ţi se schimbă, tariful aşijderea.

Pacientul-telespectator rămâne mut de uimire când, în cabinetul deschis pe pile şi tapetat cu hârtii colorate pe care scrie „Diplomă", dă de omul care în fiecare zi scoate ceva sunete coerente pe ecran. Clar, viaţa lui e de acum pe mâini bune că, vorba-ceea, n-ajunge oricine la televizor! În astă vreme, oamenii de valoare rămân neştiuţi, preocupaţi nu de narcisismul incompetenţei, ci de pasiunea lor pentru un ţel.