Placebo, minciuna care vindecă

Un medic convingător este mai important pentru reuşita tratamentului decât substanţele din pastilele prescrise

Preparatele care conţin substanţe fără niciun efect terapeutic au totuşi beneficii, susţin studiile recente. Specialiştii explică modul în care acţionează aceste mici înşelătorii.

Magie pentru unii, înşelătorie pentru alţii, efectul placebo întreţine în continuare polemici în lumea medicală. Placebo este termenul folosit pentru un preparat farmacologic inactiv. Astfel de substanţe inactive sunt folosite în farmacologie drept martori în diverse studii, dar şi în diverse tratamente. În prezent, se admite faptul că placebo sunt capabile să îmbunătăţească starea de sănătate a pacienţilor în aproximativ o treime din cazurile tratate astfel.

Un articol recent, publicat de revista „Lancet", pune într-o lumină nouă efectele placebo. Studiile efectuate de Fabrizio Benedetti (de la Universitatea din Torino) şi de colegii săi - încununare a altor cercetări efectuate deja de zece ani - au ajuns la concluzia că în practică nu este necesară administrarea unui produs placebo pentru a obţine un efect: din punct de vedere psihologic, principalele mecanisme implicate sunt cele de aşteptare pentru bolnavi şi de condiţionare.

Fie că e vorba de durere sau de dependenţă, acţiunea unui placebo este cu atât mai pronunţată cu cât speranţa pe care o au bolnavii este mai mare, eventual indusă de sugestia medicului, aspect foarte important.

Efecte similare opioidelor

În analizarea durerii, studiile RMN au confirmat faptul că substanţele inactive - prezentate pacientului drept medicamente extrem de eficiente - induc în creier aceleaşi modificări ca şi medicamentele opioide. Aceleaşi modificări şi reacţii au fost observate şi în creierul bolnavilor de Parkinson şi al celor afectaţi de depresie. „Articolul din Lancet este o abordare excelentă", consideră dr. Jean-Jacques Aulas, psihofarmacolog şi psihiatru la spitalul din Saint-Etienne (Franţa). Medicul crede că efectul placebo nu este totuşi universal.

Aceasta nu include „acţiunea în afecţiuni grave, cum ar fi septicemiile sau cancerul". „Efectele placebo au locul lor în studiile clinice. În practică, însă, este greu de realizat un tratament pe această bază", explică Jean-Jacques Aulas. La rândul său, dr. Patrick Lemoine, psihiatru şi scriitor, descrie un experiment pe care l-a realizat cu pacienţii săi pentru a-i determina să reducă dozele de somnifere.

În cooperare cu pacienţii, a recurs la capsule goale. Din 30 de capsule, pacientul îşi umple 20 cu substanţa activă, iar restul, cu zahăr, după care amestecă toate cele 30 de capsule, identice ca aspect exterior. În momentul în care ia seara o capsulă, pacientul nu ştie ce anume conţine aceasta. Apoi, luna următoare, proporţia de capsule active este redusă, până când în final toate conţin doar zahăr.

Studiile au arătat că preparatele placebo pot determina producerea de către organism a unor opiacee endogene implicate în controlul durerii. Iar injectarea unui antagonist de morfină (naloxonă) opreşte efectul calmant al placebo asupra durerii. Potrivit dr. Aulas, „toate studiile arată că, deşi niciodată un placebo nu atinge nivelul de eficienţă al unui analgezic cu morfină, rezultatele sunt comparabile. O injecţie cu morfină a redus cu 50% durerile în cazul a 75% din pacienţii trataţi. În cazul injecţiei cu placebo, reducerea la jumătate a senzaţiei de durere s-a produs în 50% din cazuri."

Indiferent de gradul de eficienţă al placebo, toţi specialiştii sunt de acord: personalitatea medicului poate influenţa eficienţa tratamentului. „Un medic bun este optimist", spune Patrick Lemoine. La experienţă şi competenţe egale, cel mai bun medic este cel care foloseşte cel mai bine efectul placebo, spune dr. Aulas.

Părerile medicilor

Sondajul amănunţit care a cuprins 466 de medici de la trei spitale mai mari din statul Michigan (SUA), publicat în 2008 de „Journal of General Internal Medicine", a relevat faptul că 45% din medicii de spital chestionaţi au utilizat sau utilizează placebo (capsule umplute cu zahăr sau cu amidon).

Mai mult, 15% din cei chestionaţi au prescris placebo de aproximativ 10 de ori pe an, iar 8% dintre medici, de mai mult de 10 de ori pe an. 80% din medici îşi bănuiesc colegii de faptul că prescriu placebo şi doar 12% dintre ei consideră că utilizarea acestui tertip terapeutic ar trebui să fie interzisă în totalitate.