Dieta şi alăptarea previn astmul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apariţia bolii poate fi prevenită prin alăptarea la sân a nou-născuţilor, iar ulterior printr-o alimentaţie de tip mediteraneean, susţin specialiştii. Nucile, strugurii, merele sau roşiile scad riscul de îmbolnăvire.

Boală inflamatorie cronică a căilor respiratorii, astmul produce crize caracterizate de tuse, respiraţie şuierătoare (denumită „wheezing"), precum şi senzaţii acute de lipsă de aer (dispnee) şi apăsare în piept.

Copiii care ­adoptă dieta mediteraneeană, bogată în fructe, legume şi nuci, prezintă mai puţine riscuri de a dezvolta astm şi alte alergii, potrivit unui studiu realizat de o echipă internaţională de cercetători şi publicat în revista „Thorax", informează site-ul thisislondon.co.uk.

Nucile sunt benefice

Rezultatele studiului desfăşurat în Grecia, în insula Creta, sugerează că o alimentaţie bogată în produse mediteraneene, precum uleiul de măsline, previne astmul şi alte simptome alergice pe care le pot dezvolta copiii. Cercetătorii au descoperit că 80% din cei 700 de copii cu vârste sub 18 ani care au participat la studiu consumau fructe proaspete şi 66% din aceştia consumau legume proaspete de două ori pe zi.

Dieta este extrem de importantă în combaterea guturaiului, dar oferă şi protecţie împotriva simptomelor de astm şi a alergiilor pielii. Copiii care consumă nuci de cel puţin de trei ori pe săptămână şi cei care preferă strugurii, portocalele, roşiile şi merele prezintă mai puţine probabilităţi de a dezvolta alergii ale căilor respiratorii.

Nucile sunt benefice, deoarece sunt bogate în vitamina E, care apără organismul împotriva distrugerii celulare, precum şi în magneziu, care previne alergiile şi îmbunătăţeşte activitatea plămânilor. Experţii au hotărât să facă acest studiu după ce au ajuns la concluzia că epidemia de astm din ţările dezvoltate poate fi asociată cu trecerea de la alimentaţia bogată în fructe şi legume proaspete la cea de tip fast-food. Acest fenomen a debutat în anii ‘70.

Numai în Marea Britanie cazurile de astm s-au dublat în ultimii 20 de ani, fenomen asociat cu creşterea consumului de grăsimi şi alimente procesate şi cu scăderea consumului de vitamine şi minerale din dieta copiilor.

Hrănirea la sân dezvoltă plămânii copiilor

Plămânii funcţionează mult mai bine în cazul copiilor care au fost alăptaţi natural timp de cel puţin patru luni, arată un alt studiu care a inclus copii în vârstă de zece ani şi a fost realizat de specialişti din Marea Britanie şi SUA, informează revista „Thorax". Mecanismul diferit de aspirare a laptelui - la sân, faţă de biberon - de către bebeluş, dar şi durata alăptării naturale par să joace un rol important în dezvoltarea eficientă a plămânilor. Studiile au arătat că alăptarea naturală îi protejează pe copii de bolile respiratorii în primii ani de viaţă, dar nu este încă sigur dacă dezvoltarea plămânilor mai târziu are legătură cu procesul alăptării.

Studiul a inclus 1.456 de copii. O treime dintre aceştia au fost alăptaţi natural timp de cel puţin patru luni. Unul dintre avantajele alăptării naturale este acela că, potrivit observaţiilor, aceşti copii puteau să expire mult mai mult aer după ce respirau adânc, iar ulterior puteau să îl expire mai repede. În cazul alăptării naturale, copiii fac un efort de trei ori mai mare faţă de cel depus în timpul alăptării artificiale, iar durata alăptării naturale este mai mare. Cercetătorii susţin că efortul fizic depus de sugar în timpul alăptării este similar cu cel din timpul exerciţiilor terapeutice, recomandate celor cu probleme pulmonare.

Potrivit studiilor, copiii alăptaţi natural au fost protejaţi, indiferent dacă mamele lor sufereau de astm sau aveau diferite alergii. Specialiştii sunt, de asemenea, de părere că substanţele din laptele mamei au un efect protector împotriva acestei boli.

Ce anume declanşează crizele?

Orice substanţă la care bolnavul este alergic (alimente, polen, acarieni - organismele microscopice din lenjeria de pat -, păr de animale, înţepăturile insectelor) constituie factori declanşatori. Crizele de astm pot fi provocate şi de infecţiile respiratorii (guturai, viroze), efortul fizic, modificările bruşte de temperatură, ceaţa, substanţele iritante (fum de ţigară, parfumuri puternice, spray-uri), emoţiile puternice.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite