Lucian Bute:„Boxul e un fel de şah cu mănuşi”

Lucian Bute

Sportivul spune că în ring e nevoie de inteligenţă, de disciplină tactică şi de atenţie, mai mult decât de forţă fizică. Lucian Bute este singurul român care a rămas campion mondial la box profesionist.

CITIŢI ŞI: VIDEO/Lucian Bute: Amintiri din copilărie

Pugilistul originar din comuna gălăţeană Pechea deţine centura IBF la categoria super-mijlocie şi este neînvins în cele 25 de meciuri disputate până acum. Bute nu are de gând să se oprească aici şi e gata să lupte pentru o nouă centură, cel mai probabil anul acesta.

- Dacă nu era boxul, ce sport ai fi ales?

- Probabil fotbal. Jucam destul de bine, şi prin '94 visam să ajung ca Hagi. La CM din SUA am ieşit pe străzi cu făclii aprinse. Şi acum aş juca fotbal toată ziua, dar mi-e frică să nu îmi paradesc genunchii. Mă uit însă la meciuri, mai ales la naţională, în ziua meciului cu Andrade am văzut de două ori DVD-ul cu golurile lui Hagi. M-a motivat extraordinar.

- Dar la o carieră extrasportivă nu visai?

- Ca orice copil, o zi voiam să fiu doctor, a doua zi poliţai. Nu mi se potrivea însă niciuna.

- Primii bani când i-ai luat?

- La amatori. Nu mai ştiu nici cât, nici când. Mie mi-a plăcut şi viaţa de boxer amator. Eram tot timpul la lotul naţional, mă şi distram cu băieţii, câştigam şi suficient ca să am ce cheltui la vremea aceea, era OK.

- Cam cât câştigai?

- Cam 1.000 de euro pe lună. Cât am fost la Sighetu Marmaţiei am primit şi un apartament, pe care apoi l-am vândut.

- Eşti un tip pretenţios?

- Deloc. Vorbesc cu toată lumea, râd cu toată lumea, nu merg la business­ class, nu fac baie în şampanie, nu visez la superstaruri.

- Şi totuşi, la cine visezi?

- Îmi doresc ca femeia mea să mă înţeleagă şi să mă iubească aşa cum sunt. Frumuseţea e trecătoare. Important e să am ce vorbi cu ea şi la 70 de ani, nu doar la 30.

- Cea mai sexy femeie din lume?

- Jessica Alba.

- Când eşti supărat ce faci?

- Orice, numai să nu dau cu pumnul. Merg la cumpărături. Ador shoppingul, pentru că e lucrul care mă relaxează. Îmi place să îmi cumpăr haine şi să fiu atent la ţinuta mea. Câteodată stau ore întregi în magazine.

- Ce îţi lipseşte în Canada?

- Familia. Eu am fost băiatul mamei, pentru că mai am patru surori, iar mama e ceva special pentru mine. Vorbesc mereu cu ea şi, de şase-şapte ori pe an, vin acasă. La vară vreau să o aduc şi pe ea aici.

- Crezi că în Canada lumea te iubeşte mai mult decât în ţară?

- În Canada sunt mult mai cunoscut. Şi românii mă iubesc, aşa cum îi iubesc şi eu pe ei, pentru că eu reprezint România şi mi se face pielea de găină când se cântă imnul înaintea meciurilor. La Montreal sunt mult mai mediatizat decât la Bucureşti, poate şi pentru că aici nu există fotbal şi nu sunt scandaluri.

- Când mergi acasă ce anume îţi place să faci?

- Un grătar şi să stau în curte la un şpriţ. Are tata un vin bun de butuc, din care mai „ciupeam" şi când eram puşti. Ţin minte că iarna îmi dădeau ai mei o cană de vin fiert şi mă trimiteau afară să fac pârtie prin zăpadă până la poartă.

- Dai impresia că poţi zdrobi şi o stâncă prin croşeul de stânga.

- Adevărul este că atât eu, cât şi verişoara mea, handbalista Steluţa Luca, lovim fatal cu stânga. Ea a rupt multe plase cu mingile trase ca din tun, iar eu am făcut ceva victime în ring. O să propun să brevetăm la OSIM „stânga de Pechea".

- Ai de gând să te stabileşti aici?

- Am rezidenţă permanentă şi îmi voi lua cetăţenia la anul. Mi-am cumpărat o casă lângă Montreal, în rate, ca orice canadian, dar nu ştiu ce o să fac. Sentimental, aţa mă trage în ţară, profesional, sunt legat de locurile astea.

- Te-ai gândit vreodată şi la înfrângere?

- Nu. Psihicul meu e croit să merg doar la victorie. În caz că aş fi pierdut vreun meci, aş fi mers înainte. Nu aş fi abandonat lupta. Eu în viaţă mi-am luat destule palme şi nu m-am dat niciodată bătut.

- Care e diferenţa dintre „Pelicanul" şi „Mister KO"?

- Ca dintre Pechea şi Montreal. „Pelicanul" mi s-a spus acum vreo zece ani, pentru că eram înalt şi subţire. Unii se mirau cum pot să dau aşa tare cu pumnul. Mister KO m-au poreclit canadienii. De obicei, dobor adversarii în ring.

- Nu te-ai schimbat deloc?

- Ca om, îmi place să cred că nu. Ca sportiv, sunt altul. Clădit însă tot pe muncă, ambiţie, seriozitate şi credinţă.

- Care sunt cele mai grele lovituri în box?

- La ficat, apoi la bărbie, dar nu se compară. Există şi o vorbă, din bărbie mai poţi zâmbi, dar din ficat niciodată.

- Concret, ce simţi?

- La ficat nu mai ai suflu, ţi se taie respiraţia şi cazi. În bărbie îţi pierzi echilibrul, dar dacă stai bine cu busola te redresezi.

- Ştii cu ce viteză pleacă un pumn de-al tău?

- N-am calculat niciodată. În orice caz, am demaraj bun.

- Te deranjează când eşti întrebat de banii pe care îi câştigi?

- Într-un fel, da! Spre exemplu, nimeni nu se întreabă din ce trăiesc azi Vaştag, Doroftei, Leu, Obreja, Crinu Olteanu, ca să nu mai zic de alţii şi mai vechi în breaslă. Peste zece ani nimeni nu se va mai întreba dacă Bute are o viaţă normală, dacă îşi poate plăti dările sau mai ştiu eu ce. Acum mulţi ar vrea să ştie şi cât cheltuiesc zilnic pe pâine, dacă plătesc sau nu parcarea şi tot aşa.

- Te gândeşti la un meci de unificare a centurilor?

- Da, mă gândesc şi sunt pregătit, dar e complicată povestea asta cu unificarea. Nu ţine numai de mine. Eu aş vrea să am toate centurile din lume. Boxul e un sport pentru noi, boxerii, pentru manageri e o industrie. Nu te poţi bate cu cine ai tu chef, depinzi de sponsori, de televiziuni, de multe chestii.

- Cum trebuie să fii în timpul meciului?

- Atent, calm şi echilibrat. Eu la amatori am plătit mult pentru că nu eram aşa. Îi băteam pe unii măr în pregătiri, iar în oficiale pierdeam. De aceea nici nu prea am avut rezultate. Eram prea încordat şi dornic să termin treaba repede. Nu aveam răbdare şi nu eram relaxat. La profesionism am deprins asta cu ajutorul unui psiholog.

- E boxul un sport foarte dur?

- Boxul nu înseamnă bătaie. E un sport în care ai nevoie de multă inteligenţă, de stăpânire de sine, de disciplină tactică. E un şah cu mănuşi, dacă vrei. Nimeni nu intră în ring cu gândul de ­a-şi bate efectiv adversarul, ci doar pentru a-l învinge la puncte sau prin KO. Noi, boxerii, nu ne urâm între noi. Ba din contră, ne respectăm foarte mult.

Mini cv

S-a născut la 28 februarie 1980, la Pechea, în judeţul Galaţi.
Ca boxer amator a câştigat medalia de bronz la Campionatul Mondial din Houston (SUA), în 1999, şi medalia de aur la Jocurile Francofoniei, în 2001.
A devenit boxer profesionist în 2003 şi are în palmares 25 de victorii din 25 de meciuri, dintre care 20 prin KO.