Adrian Cioroianu: „Unii se temeau că Tăriceanu mă pregăteşte pentru prezidenţiale”

Fostul ministru spune că presa a dus o campanie de denigrare la adresa lui, pentru a-i ­împie­di­ca ascen­siunea către fotoliul prezidenţial. El îl atacă pe Robert Turcescu, pe care îl numeşte „mercenar”.

O ascensiune fulminantă încheiată brusc. Aşa s-ar putea rezuma cariera politică a istoricului şi profesorului Adrian Cioroianu. Intrat în PNL în 2002, în poziţia de consilier al lui Theodor Stolojan, preşedinte al partidului la acea vreme, Cioroianu a devenit pe rând europarlamentar, vicepreşedinte al Grupului ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa) din Parlamentul European, în 2007, şi apoi Ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Tăriceanu, în luna aprilie a aceluiaşi an.

Mandatul său, întrerupt după doar un an, a fost marcat de ceea ce presa a numit „gafe diplomatice". Cioroianu explică gesturile care au născut numeroase controverse şi spune că totul nu a fost decât o campanie de denigrare a unei prese plătite să îi întrerupă ascensiunea către cea mai importantă funcţie în stat.

Scena politică ar avea nevoie de o prezenţă agilă. V-aţi gândit să vă implicaţi?

Sigur că da, doar că eu am fost păţit. Pentru că la un moment dat, domnul Ludovic Orban şi Crin Antonescu mi-au reproşat că am fost în tabăra lui Tăriceanu. Şi acesta e motivul pentru care am preferat să stau mai mult în Universitate, unde mă simt foarte bine. Discursul acesta cu tabere, cu facţiuni, îmi aduce aminte de Partidul Comunist. Sigur, nu este imposibil să revin, dar trebuie să recunosc că nu îmi place cum arată scena politică la acest moment.

Poate nu trebuia să refuzaţi oferta lui Crin Antonescu din 2008, chiar dacă era vorba de un loc 8 pe listele europarlamentare.

Eu nu puteam accepta locul 8, chit că el ar fi fost eligibil. Nu stă în firea mea să accept orice mi se dă. Dacă aş fi fost convins că înaintea mea mai erau şapte oameni de valoare, nu m-aş fi supărat. Dar nu cred că era cazul, au fost interese care aveau de a face cu prieteşuguri.

Când aţi intrat în politică în 2002 v-aţi declarat scopul de a-l da jos pe Adrian Năstase. Acum pe cine aţi vrea să daţi jos?

Acum principala ameninţare este populismul. Preşedintele Băsescu are un talent real în a furniza un discurs populist, aşa cum Iliescu l-a avut la începutul anilor '90. Sunt tentat să văd lucrurile din perspectivă istorică, nu vreau să fac niciun fel de comparaţie, dar şi Ceauşescu a fost popular în '68. Ion Iliescu a promis o societate scăpată de comunism.

Emil Constantinescu în 1996 a promis schimbarea, despărţirea de comunism, şi noi am crezut în acele promisiuni, un soi de populism intelectual. În 2004, Traian Băsescu a venit cu lupta împotriva corupţiei, iar în 2009, împotriva oligarhilor. Toate sunt sloganuri care au un orizont de aşteptare.

Cu cine aţi asemăna tipul de politician Traian Băsescu, dacă priviţi în istorie?

Nu l-aş compara cu un tiran. Cred însă că dacă Traian Băsescu nu este atent la anturaj s-ar putea ca urmaşii noştri să-l asemene unui domn fanariot.

Vă referiţi la un fel de camarilă PDL?

Sunt oameni care sunt şi în PNL, dar care la rigoare sunt în orice partid. Au fost oameni care au intrat pe listele PSD şi PNL, iar la un semn au devenit PDL-işti. Este fanariotismul unor oameni care, indiferent de partid, preferă să stea alături de cel care conduce.

Este şi Emil Boc afectat de acest fanariotism?

Nu cred că Emil Boc conduce realmente ceva. Cel care conduce în România de astăzi este Traian Băsescu.

V-a explicat vreodată Traian Băsescu ezitarea numirii dumneavoastră ca ministru de Externe?

Traian Băsescu avea o supărare la acel moment, ce decurgea din faptul că eu nu intrasem în PDL în 2006. Cred că Traian Băsescu a primit asigurări de la Gheorghe Flutur că eu şi Ionuţ Popescu vom veni în partid la acel moment, pentru că am primit această propunere din partea lui Valeriu Stoica, dar am declinat-o.

Aţi fost unul dintre iniţiatorii legii lustraţiei, alături de Mona Muscă. Ce părere aveţi de noua ei formă?

Ea este acum mai degrabă un pansament pentru orgoliile societăţii civile, pentru că altfel este inoperabilă. Atunci eram mai optimist, dar am avut constant impresia că de fapt noi vorbim despre oameni, când corect ar fi fost să fim mai atenţi la principii. Am văzut în toate ziarele serioase liste cu ­potenţiali lustrabili, şi aici intervine problema: PNL-ul se teme pentru oamenii lui, PDL-ul la fel.

V-a afectat titulatura de „ministrul gafelor"?

Deloc. Orice om de bun-simţ îşi dă seama că a fost o chestie prefabricată.

A fost o campanie de denigrare a dumneavoastră?

Sigur. Erau oameni care se temeau că Tăriceanu mă pregăteşte pentru prezidenţiale.

Şi vă pregătea?

Aş prefera acum să nu vorbesc despre asta. Au fost oameni care au luat în calcul acest lucru, că aş putea ajunge, în timp, o propunere a PNL pentru prezidenţiale. Pot da şi nume, dar rezervaţi-mi şi mie plăcerea de a-mi scrie memoriile într-o zi. Cum spuneam, a fost o rea-voinţă teleghidată şi plătită, în unele cazuri. Orice om greşeşte, dar când ţi se reproşează lucruri pe care nu le faci... Cine îşi imaginează că un ministru trece Oceanul pentru o întâlnire de două minute cu un ministru de Externe american? Era doar momentul fotografiilor. Refuz să cred că Robert Turcescu nu ştia acest lucru. Cred că el este mult mai apropiat de ideea de mercenar decât de ideea de jurnalist.

A fost totuşi ceva care m-a afectat... După o întâlnire cu ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a apărut un articol foarte interesant în „România Liberă", semnat de Emil Hurezeanu, în care vorbea de o troică prorusă, în care eram eu şi Tăriceanu. Acesta e genul de abordare care mă deranjează, venită din partea unui om de a cărui inteligenţă nu mă îndoiesc. Pentru că mă întreb ce îl făcea pe Emil Hurezeanu să spună lucrul ăsta.

Îl suspectaţi de mercenariat?

Îl suspectez de un partizanat dus la extrem, probăsescian, în cursul anului 2007, care l-a făcut să spună o minciună în legătură cu mine.

Dar în cazul vizitei la regele Spaniei, când aţi folosit acel mediatizat „good point" şi gestul aferent, atunci nu a fost o gafă?

La drept vorbind, poate nu trebuia să fac acel gest atunci. Dar precizez că primirea se terminase. Ce se vede în film este porţiunea în care regele mergea spre apartamentele regale, trecând iar prin dreptul nostru. Mi-a spus „ziua noastră este cea mai bună", căci suntem născuţi în aceeaşi zi, pe 5 ianuarie. Şi eu am zis „e una dintre cele mai bune". Iar aiureala cu „good point"... nici nu era semnul „ok". Degetul mare ridicat în sus e semn de viaţă lungă, de succes, de noroc, e un semn din cultura latină. Cine nu-l ştie să vadă filmul „Gladiatorul": atunci când ridicai degetul mare în sus îţi doreai ca cineva să trăiască.

Mini CV

- S-a născut la 5 ianuarie 1967, la Craiova
- În 2002 a devenit membru PNL şi consilier al lui Theodor Stolojan, preşedintele PNL la acea vreme.
- A fost ministru de Externe în cabinetul Tăriceanu, între 5 aprilie 2007 şi 15 aprilie 2008.
- Este conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi autor al mai multor cărţi de istorie a României.