Unde mergem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BUCUREŞTI Concert Viena Boys’ Choir Cel mai cunoscut cor de copii din lume susţine sâmbătă un concert de Moş Nicolae la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 19.00. Pe lângă

BUCUREŞTI
Concert Viena Boys’ Choir


Cel mai cunoscut cor de copii din lume susţine sâmbătă un concert de Moş Nicolae la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 19.00. Pe lângă operele favorite pentru cor semnate de Bach şi muzică actuală, Vienna Boys’ Choir va interpreta la Bucureşti şi scurte lucrări şi opere clasice.

ARAD
Concert omagial de Ziua Naţională


Cu ocazia Zilei Naţionale, mâine are loc spectacolul susţinut de orchestra Rapsozii Zarandului, care îl va avea ca invitat special pe Tiberiu Ceia. Programul folcloric se va desfăşura între orele 14.00 şi 19.00 în Piaţa Avram Iancu. La ora 19.00 va avea loc un concert extraordinar susţinut de trupa Pacifica. 

ARAD
Falsele confidenţe la teatru


Actorii Teatrului Clasic Ioan Slavici prezintă astăzi, începând cu ora 19.00, spectacolul „Falsele confidenţe“ de Pierre de Marivaux, în regia lui Alexandru Colpacci. Biletul de intrare întreg costă 14,1 lei şi 7,1 cu reducere pentru pensionari, elevi şi studenţi.

BUCUREŞTI
Iureş, în rolul creatorului


Spectacolul “Creatorul de teatru” este unul dintre cele mai longevive din istoria postdecembristă a teatrului românesc, având la activ peste 250 de reprezentaţii. Piesa se joacă pe 1 şi 2 decembrie pe scena Teatrului Act, începând cu ora 19.00. În rolurile principale: Marcel Iureş şi Valeria Seciu.

BUCUREŞTI
Marea Unire, la Muzeul Naţional al Istoriei


image

Muzeul Naţional al Istoriei Române organizează cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la Marea Unire din 1918 expoziţia “Marea Unire”. În cadrul acesteia sunt expuse, printre altele, caschete, ochelari, costume, obiecte personale sau arme ce au aparţinut diferitelor personalităţi istorice, precum regele Ferdinand sau regina Maria (foto).

BUCUREŞTI
Dulceamar în galeria de la Curtea Veche


Timp de două luni, galeria Anticariat Curtea Veche din Bucureşti găzduieşte expoziţia Dulceamar. Responsabilii pentru expoziţia “impură” Dulceamar sunt artiştii Ecaterina Vrana şi Marius Leonte.

TIMIŞOARA
Teatrul German de Stat Timişoara împlineşte 255 de ani


Teatrul German de Stat a invitat pe scena de la Timişoara mai mulţi  regizori şi actori din România, Germania şi Austria cu ocazia aniversării a 255 de ani. În această seară, de la ora 19.00, aveţi ocazia să urmăriţi spectacolul “Nowhere Man”.

BUCUREŞTI
Acţiunea “15.11” Braşov, 15 noiembrie 1987


SRI pune la dispoziţia Muzeului Naţional de Literatură documente inedite din Arhiva CNSAS şi artefacte precum apa­ra­tura tehnică de interceptare a convorbirilor pentru expoziţia Acţiunea “15.11” Braşov, 15 noiembrie 1987. Aceasta va fi deschisă publicului până pe 30 decem­brie.

BUCUREŞTI
Ramones, prima oară în România


Trupa se dezlănţuie pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti pe 4 decembrie. Marky Ramone (foto), tobarul legendarului grup newyorkez, va prezenta un concert tribut Ramones, ce are loc la aproape un sfert de secol de la înfiinţarea trupei.

Ramones şi-a pus bazele în anul 1974, la New York şi sunt recunoscuţi în întreaga lume ca fiind trupa care a născut curentul punk. Ultimul lor show a fost susţinut în 1996, iar de atunci au murit trei dintre membrii forma­ţiei, solistul vocal Joey Ramone, chita­ristul Johnny Ramone şi basistul Dee Dee Ramone.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite